E necredința ce-o purtăm în suflet,
Laț și capcană ce atrag spre-abisul fumegând,
O ciumă veșnică ce ne înconjoară
Și ne trimite spre moarte, alergând.
E necredința măhramă pentru ochii
Ce nu văd Adevărul în orice.
Puternică otravă ce ne doboară
Și ne robește veșnic viețile.
E necredința izvor de păcate,
Prin ea nu-L vedem pe Hristos crucificat,
Ci doar păcatul îl gustăm în toate,
Puțuri crăpate ce ne-au terminat.
Și de-aș avea credință, Doamne, -n suflet,
O, aș putea să mut munții din loc.
Aș fi o pasăre ce veșnic zboară
Spre Tine, Doamne, veșnic Savaot.
Necredința a fost și va fi una dintre piedicile care îi opresc pe oamenii plini de păcat să se așeze înaintea Tronului plin de har și să ceară îndurare înaintea lui Dumnezeu. Necredința l-a făcut și pe Toma să nu creadă că al său Învățător înviase din morți. De aceea, Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.”