Doar să mă rog, atât mai pot...
...Nu pot zâmbi când lacrima mi-e casă,
În inimă-i pustiu... e iască...
Nu pot cânta când vântu-și bate frigul
Și nici cocoșii nu-și mai strigă -cucurigu',
Nu pot cânta când păsările pleacă,
Când frunzele nu se mai văd pe creangă,
Nici pitpalacii nu se-aud la baltă
Și țara-mi este-atât de-nlăcrimată..
Nu pot zâmbi când primăvara floare n-are,
N-are-unde-nflori,
Pădurea-i dusă, petalele-i sunt arse
De nemilosul, crudul soare...
Când păpădia-i neagră de tristețe
Și oamenii-s cu ochii-n jos,
Nu își mai dau de supărare nici binețe...
Nu pot cânta,
Nu pot zâmbi ,
Când atât de greu îmi plânge țara,
Când mi-au furat străinii primăvara,
Când mierlele jelesc și nu mai cântă,
Când iarba-i galbenă-n tristețe-n jos, pe luncă...
Doar să mă rog, atâta pot!
Să-L chem pe Domnul milei-Savaot ,
Să-i întâlnească pe-acei cu poftele pline de sânge,
Ce fac copiii... mamele... a plânge..
26 0ctombrie 2016 SandaTulics
America
Pătrunzătoare versuri, dureroase...
Să aveți pace și bucurie sfântă pe mai departe și toate rugăciunile fie ele și versificate să nu rămână fără de răspuns din partea Unui Dumnezeu plin de îndurare!