Du-te la Ninive, Iona, și vorbește
Să nu facă planuri împotriva Mea,
Căci Ierusalimul strigă și bocește
Atunci când l-acuză și îl biciuiește
Și mai mult de-atâta nu-l voi întrista.
Slava lui Israel e aici, aproape,
Dar nu are cine s-o aștepte-n prag;
Ei fac din îndemnuri pietre și briceag,
Numai la Meriba merg să se adape,
Faraon e stânca, șarpele - toiag.
Du-te la Ninive, Iona, și le spune
Că-i puțină râvnă și mai mult știință,
Vorbele-s prea rele, hainele prea bune;
Trâmbițele-s mute, nu mai vor să sune,
Să vestească vremea pentru pocăință.
Du-te la Ninive, strigă-n gura mare,
Să nu-și schimbe fața-n vreme de postit,
Fiindcă iau cu dânșii sacul căptușit,
Spun proverbe grele, au purtări ușoare,
Legea cea de veacuri mi-au răstălmăcit.
Spre altar se-ndreaptă, plini de strâmbătate
Și abia mocnește jarul sub cenușă;
Îmi slujesc cu surle, harpe, cu de toate,
Predici iscusite, imnuri orchestrate,
Care sună bine, dar Mă țin la ușă.
Du-te la Ninive, Iona, și-i îndeamnă,
Căci poporu-acesta, după legi străvechi,
A primit sentința, care îl condamnă;
Dacă nu-nțelege, asta nu înseamnă
Că mai vin o dată, să-i mai dau urechi.
Du-te la Ninive, Iona, și le cere,
Și îi lămurește, și să le explici
C-am să-i bat cu piatră, broaște și bășici -
Cei din jur vor spune: -Să păstrăm tăcere,
De vedeți că omul suferă și piere,
Se întâmplă fiindcă nu e Domnu-aici.
„Spre altar se-ndreaptă, plini de strâmbătate
Și abia mocnește jarul sub cenușă;
Îmi slujesc cu surle, harpe, cu de toate,
Predici iscusite, imnuri orchestrate,
Care sună bine, dar Mă țin la ușă.” Doamne trezește poporul tău la pocăință sinceră, post adevărat și rugăciune din inimă curată, care înfioară iadul și trezește la rândul ei pe toți cei nepăsători față de o mântuire așa de mare!
Domnul să vă binecuvânteze!