Amintiri cu petale de-aramă
În roua de lacrimă arsă,
Pe-o uliță, satul mă cheamă
Pe stânga, la ultima casă.
Aprinsă-i gutuia-n obloace
Și iar liliacul dă-n floare,
Narcisa din humă se-ntoarce
Cu-aceeași privire de Soare.
Iar plopul, cu frunza întoarsă,
Peste zări a vegheat zi de zi,
Zăresc semnătura pe scoarță,
Crescută prin vremuri pustii.
Mă-ntorc șchiopătând, gârbovită,
Iubirea dintâi să mi-o caut
Și vreau s-o păstrez infinită,
S-o trilui prin văi, ca un flaut.
Vin iar, să adun sânziene,
Să-mplet o cunună frumoasă
La poarta Iubirii eterne,
Pe stânga, la ultima casă.
Voi drege și ciutura, plugul,
Dezgropând și talantul primit,
Prin flăcări spori-voi belșugul,
Să răscumpăr ce am risipit.
De voi fi sub cruce căzută,
Te-aștept drag Isus, știu că-Ți pasă,
Pe banca din urmă, pe-o cioată,
Pe stânga, la ultima casă.
De aici, din unda curată,
Când Crinul mă-mbracă-n splendoare,
Culege-mă scumpul meu Tată
Și ține-mă veșnic în Soare.
Pe stânga, la ultima casă." Hristos a Inviat!
Iubirea dintâi să mi-o caut
Și vreau s-o păstrez infinită,
S-o trilui prin văi, ca un flaut." Cred ca si ultima strofa mai este la inaltimea sentimentelor, trairii duhovnicesti din aceste versuri. Slavit sa fie Domnul pentru atata risipa de primavara...in amintiri!