De mii de ani durerea de aripi mă sugrumă
Să îmi arunc în goluri cămașa grea de humă.
Pornit prin încercare într-o plutire lină
Să mă înalț din haos spre veșnică lumină.
Dar vămile pustiei nu-s harfe să mă poarte
Netulburat de setea măririi și de moarte.
Am aripe de ceară, nu îngerești, ușoare
Ce se topesc în zboru-mi nesăbuit spre soare.
Din cercul inerției, prin naștere învins
Mă prăbușesc în lumea din care m-am desprins.
Ard viu în torța firii mereu ca la-nceput
Și cad din slava-naltă însingurat în lut.
Din noaptea cea mai lungă, cu leatul care piere
Trezit voi fi de Domnul Iisus, la înviere.
Copyright © 2017 Marin Mihalache
„Din noaptea cea mai lungă, cu leatul care piere
Trezit voi fi de Domnul Iisus, la înviere.”
Foarte interesant, inedit și sugestiv, Domnul să vă binecuvânteze.