Ard luminile credinței
rădăcini amare,
duhurile neputinței,
legile bizare.
Amintirile durerii
împletesc suspine,
dar Lumina Învierii
vine peste mine!
Și, supus, privesc uimit
veșnicul Cuvânt,
în Oceanul Infinit
cu-al meu duh vorbind!
Apoi, fericit alerg
către geana zorilor,
să aud și să culeg
dragostea culorilor.
Și privind, cu-atâta dor,
Tainele Zidirii,
strȃng, la piept, în alb fior,
Cântarea Iubirii!
Florești, Cluj