Șarpele și licuriciul

Autor: Petrica Plesa | Album: Dragoste frățească | Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de petricaplesa in 13/05/2017

Referințe

Apocalipsa 12:9-20:2 | 1 Samuel 18:9-19:10 | Estera 3:5-5:14

Apocalipsa 12:9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Apocalipsa 12:10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum au venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
Apocalipsa 12:11 Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
Apocalipsa 12:12 De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”
Apocalipsa 12:13 Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.
Apocalipsa 12:14 Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei, unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.
Apocalipsa 12:15 Atunci, şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
Apocalipsa 12:16 Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.
Apocalipsa 12:17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
Apocalipsa 13:1 Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă.
Apocalipsa 13:2 Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.
Apocalipsa 13:3 Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.
Apocalipsa 13:4 Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”
Apocalipsa 13:5 I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.
Apocalipsa 13:6 Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.
Apocalipsa 13:7 I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
Apocalipsa 13:8 Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.
Apocalipsa 13:9 Cine are urechi, să audă!
Apocalipsa 13:10 Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
Apocalipsa 13:11 Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
Apocalipsa 13:12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
Apocalipsa 13:13 Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.
Apocalipsa 13:14 Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.
Apocalipsa 13:15 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
Apocalipsa 13:16 Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte
Apocalipsa 13:17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
Apocalipsa 13:18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.
Apocalipsa 14:1 Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
Apocalipsa 14:2 Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor.
Apocalipsa 14:3 Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
Apocalipsa 14:4 Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri, şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
Apocalipsa 14:4 Virgini.
Apocalipsa 14:5 Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Apocalipsa 14:6 Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
Apocalipsa 14:7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
Apocalipsa 14:8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
Apocalipsa 14:9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
Apocalipsa 14:10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Apocalipsa 14:11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!
Apocalipsa 14:12 Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
Apocalipsa 14:13 Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
Apocalipsa 14:14 Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită.
Apocalipsa 14:15 Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt.”
Apocalipsa 14:16 Atunci, Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.
Apocalipsa 14:17 Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.
Apocalipsa 14:18 Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”
Apocalipsa 14:19 Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
Apocalipsa 14:20 Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
Apocalipsa 15:1 Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
Apocalipsa 15:2 Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei.
Apocalipsa 15:3 Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!
Apocalipsa 15:4 Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”
Apocalipsa 15:5 După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.
Apocalipsa 15:6 Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
Apocalipsa 15:7 Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.
Apocalipsa 15:8 Şi Templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
Apocalipsa 16:1 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
Apocalipsa 16:2 Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.
Apocalipsa 16:3 Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.
Apocalipsa 16:4 Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.
Apocalipsa 16:5 Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.
Apocalipsa 16:6 Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.”
Apocalipsa 16:7 Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!”
Apocalipsa 16:8 Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
Apocalipsa 16:9 Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
Apocalipsa 16:10 Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.
Apocalipsa 16:11 Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor.
Apocalipsa 16:12 Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.
Apocalipsa 16:13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
Apocalipsa 16:14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.
Apocalipsa 16:15 „Iată , Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”
Apocalipsa 16:16 Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
Apocalipsa 16:17 Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!”
Apocalipsa 16:18 Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.
Apocalipsa 16:19 Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
Apocalipsa 16:20 Toate ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit.
Apocalipsa 16:21 O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.
Apocalipsa 17:1 Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.
Apocalipsa 17:2 Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
Apocalipsa 17:3 Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.
Apocalipsa 17:4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
Apocalipsa 17:5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.
Apocalipsa 17:6 Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
Apocalipsa 17:7 Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.
Apocalipsa 17:8 Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni.
Apocalipsa 17:9 Aici este mintea plină de înţelepciune: cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.
Apocalipsa 17:10 Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă şi, când va veni, el va rămâne puţină vreme.
Apocalipsa 17:11 Şi fiara, care era şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la pierzare.
Apocalipsa 17:12 Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
Apocalipsa 17:13 Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.
Apocalipsa 17:14 Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
Apocalipsa 17:15 Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.
Apocalipsa 17:16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc.
Apocalipsa 17:17 Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
Apocalipsa 17:18 Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”
Apocalipsa 18:1 După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.

ŞARPELE ŞI LICURICIUL

Fabulă

Un pui de şarpe, prădător feroce
De-aproape urmărea cu-nverşunare
Prin bezna nopţii înfiorătoare,
Prin ziua şi prin noaptea următoare,
Un licurici fugind să se „sufoce”.

A treia zi, sleit de-a sa putere,
Cu glasu-i stins, el şarpelui grăieşte:
„Trei întrebări aş vrea să-ţi pun frăţeşte”,
Iar şarpele, deşi n-obişnuieşte,
Acceptă licuriciului ce-i cere,

Zicându-i: „Pentru că ţi-e ceasu-aproape
Şi tot te-oi devora, s-aud anume
Care ţi-e ultima dorinţă-n lume;
S-aud, grăbeşte-te şi-ncepe-a spune
Căci sunt nerăbdător de a ta moarte!”

„Sunt oare parte-a lanţului tău trofic ?”
„O, nu!” răspunde şarpele în grabă …
„Ţi-oi fi făcut vreun rău?” el mai întreabă …
„O, nu! Tu ţi-ai văzut mereu de treabă … ”
„De ce vrei dar să mă mănânci zadarnic?!”

Răspuns îi dete, fără şovăire
Cu iscusinţa ce prin minte-i trece,
Viclean cum nimeni, nimeni nu-l întrece
Şi ondulându-şi trupul său cel rece:
„Nu pot să sufăr calda-ţi strălucire!”
*
Se-ntâmplă şi-ntre oameni, e fireşte,
Căci din a „Şarpelui cel Vechi” făptură
Vezi indivizi înverşunaţi de ură
Cu-al lor venin sub limbă, scos din gură
Spre-al „devora” pe cel ce străluceşte …
*
Aşa a fost un Saul, ce din fire
Sub limbă-avea otravă de aspidă
Şi-un duh „ca-al şarpelui ce se-ncârligă”,
Pe David urmărind să îl ucidă
Nesuferindu-i … calda strălucire …
*
Când plin de groază Mardoheu posteşte,
Haman, a Şarpelui progenitură,
Îl urmăreşte-nverşunat de ură
Spre-a-l „devora dintr-o înghiţitură”
Pe Mardoheu ce-n cronici străluceşte …
*
Să nu fiu şarpe prădător feroce
De-aproape urmărind cu-nverşunare
Prin bezna nopţii înfiorătoare,
Prin ziua şi prin noaptea următoare
„Biet licurici fugind … să se sufoce!”

noiembrie 2008
Compusă după lansarea volumului de poezie creştină „Din tainele iubirii”, motivat de situaţii concrete.

În ziua lansării primului meu volum de poezie creștină, un prieten mi-a spus această alegorie ce a devenit izvor de inspirație pentru această fabulă.