Căința vameșului
Vameșul stătea smerit
Și Domnului se ruga;
Știa că e necinstit
Și pe mulți îi înșela...
Știa câți a păcălit,
Vamă dublă le lua...
Era trist, nefericit,
Cu capul plecat stătea.
Se gândea la Dumnezeu,
La cât bine i-a făcut.
Îi era rușine, greu,
Acum se smerea mai mult...
Fariseul îl vedea,
Simțea a lui frământare.
Despre sine el credea
Că-i mai sfânt, că e mai tare...
Voia să fie văzut,
De cei din jur lăudat;
Un sfânt să fie crezut
Și exemplu de urmat.
Căci vede și știe bine:
De vameș e diferit...
El credința dreaptă o ține,
Este în toate cinstit...
Mândria nu-și recunoaște,
Se vede în toate drept;
Disprețuitor privește,
Vameșu-i cu capu-n piept...
În fața lui Dumnezeu,
Vameșu-i plin de căință:
Cere iertare mereu
Și mai cere biruință,
Viața lui să se îndrepte,
Să renunțe la ce-i rău
Și în rugă să aștepte,
Ajutor, când îi e greu...
Păcatul să-l ocolească
Căci Domnu-i îndurător,
În rugă să se smerească,
Să fie învingător.
Amin
Câmpia Turzii, 25 mai 2019