Pe veci secat-au lacrimile mamei,
Azi ele-s rouă-n veşnică lumină,
Nu le mai şterge ea cu dosul palmei,
Le-a şters cu milă Pronia divină.
A amuţit şi rugăciunea mamei,
Ea nu mai are temeri, nici dorinţi,
Destul plăti tribut durerii, spaimei;
Acum se odihneşte între sfinţi.
A încetat şi privegherea mamei,
Neobosita-i grijă pentru fii,
Privirea-nţepenită-n dosul ramei
Nu mai pătrunde-n lumea celor vii.
Lipsiţi vom fi de-a mamei îndrumare,
De-nțelepciunea din povaţa-i blândă;
Avea răspuns la orice întrebare,
Ea ne-a croit cărarea spre izbândă.
Ni-i dor de binecuvântarea mamei
Şi de-ale ei îmbrăţişări “cu foc”,
În lumea rece-a normelor şi-a formei
Nu ne-a rămas nimic de pus în loc.
Olivia Pocol (Bâlc) – Decembrie 11,2019
Cu durere in suflet, la un an de la plecarea mamei ...