- Bunã dimineaţa, Tatã!
- Ce faci, dragã? Te-ai trezit?
- M-am trezit acum şi... iatã
Ce idee mi-a venit:
Tu îl ştii pe Nelu Şchiopul?
- Nu îl ştiu.
- Eh... cum nu-l ştii?
Nelu Şchiopul, cel de care
Îşi bat joc ceilalţi copii...
- Aaa... ba-l ştiu. Îl ştiu, sãracul!
E orfan, e amãrât...
- Da, orfan e. Dar ştii, tatã,
Parcã nu-i destul atât! ...
Ieri, în pauza de masã,
Un coleg rãu, prost crescut,
Şi-a bãtut iar joc de Nelu
Şi apoi... l-a şi bãtut!
Am s-o rog pe mami astãzi
Când va face de mâncare
Sã îi punã într-o traistã
Sã îi duc... cãci poate n-are...
- Foarte bine! Du-te du-i-o!
N-are nimeni ce sã spunã.
Du-i şi-o carte sã citeascã,
Fã-i şi lui o zi mai bunã!
☆
Şi trecurã douã zile.
Douã zile, timp în care
Nelu-al meu citi şi cartea
Şi avu şi de mâncare.
Dupã cele douã zile
Când se-anunţã cina gata,
Zice tatãl:
- Mãi copile,
Hai sã-ţi zicã ceva tata!
Mã uitai şi eu în treacãt
Peste lucrurile tale
Şi vãd asta.
- De la cine-i?
- De la Nelu de pe vale!
- Aha... bun. Sã vãd ce scrie...
Şi, luându-şi ochelarii
Ochii-ndatã îi cãzurã
Pe bucata de hârtie.
- Are-un scris mãrunt şi grafic,
Sã te uiţi cu microscopul...
Zice: "Mulţumesc, Pãrinte!"
Şi semneazã: NELU ŞCHIOPUL.
- Mda... aşa-i... dar cum se face
De-a ajuns asta la noi?
- O fi pus-o Nelu-n carte
Şi-a adus-o înapoi.
Vezi, copile, zise tata
Ai fãcut un lucru mare
Când te-ai îngrijit de Nelu
Şi-ai dus traista cu mâncare!
Fapta-i mai presus ca vorba
Mãr de-argint, cuvântul spus;
Cã şi Nelu le primise
Ca din mâna lui Isus!
Tu, lui Nelu i-ai dat pâine
Şi pe Domnul L-ai cinstit;
Şi-ai vãzut şi tu la urmã
Ce frumos a mulţumit.
☆
Deci, şi nouã, când ne spune
Şoapta minţii: "Fã un bine!"
Sari degrabã şi ascult-o,
Sã nu plece de la tine.
Când sãracul de la poartã
Un pahar de apã-ţi cere,
Sau bucata ta de pâine
Dã-i-o, dar! Nu-i o avere! ...
Mai ales când Domnul zice:
- "Dã-mi bucata ta de peşte."
- "Cel ce dã, e mai ferice
Decât cel care primeşte!"