Era o zi de doliu în cetate,
O mamă îşi ducea la groapă fiul
Şi alţii mulţi, cu feţe-nlăcrimate
La pas domol, tăcuţi urmau sicriul.
Era-n văzduh o cruntă sfâşiere
Urzeala sorții crude s-o destrame,
Cuvinte nu-s să spună ce durere
Era în sufletul acestei mame.
O văduvă cu inima fărâme
Jelea cernită fiul scump plecat,
Nădejdi şi vise-aveau să se dărâme
S-au spulberat în ceasul blestemat.
Dar Domnul străbătea atunci Nainul
Şi s-a oprit la raclă plin de milă,
“Nu plânge mamă, ştiu, ţi-e gol căminul,
Îţi ştiu amarul … azi rup neagra filă!”
Ea încă-năbuşea în piept suspine
Când Domnu-atinse trupul nemişcat,
Ca unul ce putea schimba destine
Chemă pe fiu … şi el s-a ridicat.
Înmărmurită de-o aşa minune
Mulţimea se-ntreba: ‘aceasta ce-i’?
Profetu-ntoarce duhul din genune,
Cheamă pe mort … şi-i viu, merge-ntre ei? !
Şi-L proslăveau toţi cu recunoştinţă
Căci însuşi Dumnezeu îi cerceta,
Îşi împlinea a Lui făgăduinţă
O nouă viaţă, prin Calvar, le da.
Căci învierea Lui din morţi e pârgă
Pentru cei hotărâţi în a-L urma,
Cu deznădejde nimeni să nu plângă!
Oricine crede-n El va învia!
Nainul fiii încă-şi mai îngroapă …
Ţărâna-şi ia ce-i dat spre putrezire,
Dar cei ce din izvorul viu se-adapă
Din gheara morţii află slobozire.
Olivia Pocol (Bâlc) – Sep 8,2018
Pe toţi i-a cuprins frica şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat între noi!” şi „Dumnezeu a venit în ajutorul poporului Său!“ (Luca 7:11-17)