De pe jos din fundul gropii
Nici nu mai zăream lumina,
Îngropat până la umeri
Mă luptam singur cu tina.
Nici o scară, nici o sfoară
Ca să mă tragă în sus.
Când nu mai trăgeam nădejde
Chiar atunci veni Iisus.
Și-am simțit atunci căldură,
Și-am simțit atunci iertare,
Cum se astupase groapa,
Ce părea așa de mare? !
De priveam ‘nainte-n-juru-mi
Nu vedeam decât păcate,
Dar acuma: numai pace!
Cine le-a iertat pe toate?
Cine s-a atins de mine
Cine m-a eliberat?
Și-auzii un glas din geruri:
Mielul care-a fost ‘junghiat!
Într-un moment de deznădejde gândul mi s-a dus spre Domnul Isus, singurul care poate da izbăvirea. Încărcându-mă cu pace și bucurie în duhul meu, am simțit dorința să-L laud cu toată ființa mea.
Așa a apărut această poezie. (Bihor, 28 septembrie 2020) A Domnului să fie slava în vecii vecilor!