Ca o frunză
Ca o frunză-i viața noastră: mugur, verde, apoi cade,
Dar în Zarea cea albastră, pe străzi de aur și-n smaralde
O continuă veșnicie, vis de neimaginat,
Acolo-n gloria cea vie slăvi-vom pururi pe Împărat!
Da, ca frunza-i, ca un abur, ce minunat că Atotstăpânul,
Avându-ne drept scump tezaur, s-a dat pe Sine, și-a dat Fiul
Ca apoi o eternitate, în plină viață și armonie,
În Ierusalim, Sfânta cetate și-n Lumina Sa cea vie,
Noi, praful cel din Univers, să fim moștenitori prin El,
E onoare în Tine mers: Prinț Divin, Emanuel!
Omul – zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floarea de pe câmp!
Când trece un vânt peste ea, nu mai este și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El și îndurarea Lui, pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui ca să le împlinească. Ps. 103:15-18.