Mi-am pus vița-n rânduială
Când Fiul m-a chemat la El
Până atunci a fost răceală.

A fost o lipsă din Betel
Și trai învăluit în ceață,
Un trai la cel mai jos nivel.

Dar mi-a vorbit despre viață
Cu graiul Lui duios, plăcut
Și m-a privit, direct, în față.

‘Nainte nu L-am cunoscut
Dar ce surpriză, ce uimire!
Mi-a vindecat ce m-a durut.

Orice gând și-orice simțire
Lui i le-am încredințat
Căci mi le duce-n Nemurire.

Nu mai sunt întemnițat
În celula nepăsării
Să-L slujesc m-a învățat.

Nu voi da, nicicând uitării
Ce-a urmat de-atunci, ce har
Starea binecuvântării.

E frecvență la altar
De-unde ‘nalț recunoștință
Consemnată-n calendar.

A fost timp de neștiință
Dar trezirea a venit
Știu a Cerului cerință...

Știu Cine m-a mântuit.

George Cornici/ 13 August, 2021