Regrete și recunoștință
Autor: Simona Simoniak  |  Album: 2021  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de SimAik in 30/12/2021
A mai trecut un an și alții poate vor mai trece
Fără să pot al timpului mister să-l înțeleg...
Privesc la omul meu de dinafară, cum se duce, trece...
Și mă întreb din ei ce rod am să culeg?

Privesc spre cer prin norii de îndurare
Ce mi-au acoperit ființa în acest an
Te văd la fel, în strălucirea-Ți mare
Privindu-mă prin jertfa din Calvar...

Atâtea așteptări avuta-I Doamne de la mine
Și atât de mult ai vrut să iau noi hotărâri
Nepăsător prea des... voința mea-i ruine
M-ascund mereu sub mii de amânări

De vin în fața Ta din nou cu sute de regrete...
Sau zac dezamăgit în spatele părerilor de rău...
Sentința de mi-o scrii cu mâna Ta pe vre-un perete...
Aș ști că nu dorești decât 'noirea sufletului meu!

Ai scrie că Te doare cum mă doare acum pe mine...
Că timpul a trecut, s-a dus și așa va fi mereu...
Eu, mâna goală o ridic de multe ori spre Tine
Nimic nu am în palma mea Isus deaceea sufletul mi-e greu...

M-ai cântărit de-atâtea ori... mi-ai măsurat credința...
Dar mi-ai dat har, să iau aminte și mă căiesc
Mi-ai arătat ce importanță are-n fața Ta făgăduința
Și hotărâri pe care uit să le-mplinesc...

Lacrimi de-aș vărsa din ochii mei o mie
De-aș merge restul vieții mele doar cu capu-n jos
Dezamăgit de mine, tot nu mi-ar fi mai puțin rușine
De slaba mea voință, de traiul meu necredincios...

Poate c-am vrut și eu așa cum vrem cu toții
Și-am încercat ca să trăiesc tiparul Tău cel Sfânt
Prea des m-au încercat norii tristeții
Și m-am văzut trântit iar la pământ

A mai venit și-un vânt dinspre apus să mă doboare
Să-mi curme înaintarea, ținta ce mi-am pus
Luptând, mi-am luat privirea de la soare
Și m-am trezit departe... pe alte țărmuri dus...

Așa s-a scurs și anu' acesta... ca un soldat mereu îngenuncheat
M-am ridicat de fiecare dată și înaintea Ta am alergat...
Căci ori de câte ori în teamă sau neputință mă scufund
La Tine vin să-mi dai tărie, putere-n Duhul Tău cel Sfânt

De-ar fi să-Ți cer ceva și-n anu acesta
Aș vrea să ating al biruinței căpătâi
Aș vrea să știu ce înseamnă-n Tine biruința,
De-ar fi să cad, la pieptul Tău să cad întâi...

Nu pot să spun la ații ce e harul
Ce l-am simțit cu mine în anu acest'
Dar știu că toți puteți veni la Cel e cu darul
Nemeritat, nemăsurat, Dumnezeiesc...

Nu știu a vă descrie în cuvinte
Ce-nseamnă a trăi cu Dumnezeu...
Dar știu a spune că doar Domnul,
El m-a ținut cu brațul Său...

Cum scrie-n Corinteni înaintatul Pavel
În Domnul de ai parte de întristări
La fel coboară peste tine harul
Ca să ai parte și de sfinte mângâieri...

Așa mi-ai fost și mie, mângâiere...
Prezent când Te-am chemat să vii
M-ai întărit cu brațul Tău puternic,
Să pot înainta spre veșnicii...
Mulțumiri de aceste gânduri la finalul unui nou an. În simplitatea lor aparentă, versurile vin cu mare putere de cercetare. Un An Nou binecuvântat să aveți!
Adăugat în 30/12/2021 de floridinmaracineni
Domnul să fie lăudat!
Dumnezeu sa vă binecuvanteze!
Adăugat în 01/01/2022 de SimAik
Statistici
  • Vizualizări: 1228
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni