Din Capernaum catre cetatea Nain urcau
Invatatorul si ucenicii. Ii insoteau
Noroade multe. Cand inspre poarta Se-apropia,
O mare gloata, ca sa ingroape, un mort ducea.

Era un tanar, baiatul singur al maicii lui,
Si-n vaduvie, mai pretioasa comoara nu-i.
Vazand-o Domnul, spre ea cu mila S-a indreptat,
I-a zis: "Nu plange!" Apoi de racla S-apropiat.

Intr-o clipita a stat cortegiul, si s-au oprit
Cei ce o duceau. El atingand-o, a glasuit:
"Tinerelule, scoala-te, iti spun!" Si s-a trezit
Din somnul mortii, ce nemiloasa l-a biruit.

Caci, peste moarte avand putere, l-a inviat,
Si maicii sale, inmarmurita, 'napoi l-a dat.
Cuprinsi de frica, slaveau cu totii pe Dumnezeu
Ca cercetase cu indurare poporul Sau.

Catre cetatea-ti Isus coboara sau urca-acum,
Chiar de strabate o zi sau doua aridul drum,
Planificata e intalnirea-n agenda Sa,
Caci El iti stie si iti cunoaste durerea ta.

A ta comoara-n tarana lumii de-ai ingropat,
Si-orice nadejde de existenta s-a spulberat,
Isus te vede, El peste moarte e Suveran,
Cu-a ta durere, oricat de mare, El are-un plan.

Ridica-ti ochii si te opreste din plansul tau,
Te-asteapta Domnul langa cetate cu-alaiul Sau;
Nenorocirea ce-ti pare-azi mare se va sfarsi
In clipa-n care pe Domnul Vietii-L vei intalni.