Ce nepătrunse-s gândurile Tale,
Ce planuri ne-nțelese, Doamne, ai,
Ce tainică-i a ispășirii cale,
Ce necuprins e harul ce ni-l dai!

Ce-adâncă-i bogăția-Ți de-ndurare,
Oh, Bunătate, fără de hotar,
Ai scris o hotărâre de iertare,
Iubirea culminând-o la Calvar.

Atât de mult Tu Ți-ai iubit făptura
Încât pe singurul Tău Fiu L-ai dat;
Dac-am putea pricepe noi măsura
Iubirii, care-al nostru loc l-a luat!

Suntem așa de mărginiți; cuvinte
N-avem destule să Îți mulțumim,
Primește-a noastre slabe simțăminte;
Tu ne-ai iubit, de-aceea Te iubim.

A Ta e cinstea, slava și splendoarea,
Mărirea și puterea-Ți aparțin,
Iar noi Ți-aducem, Doamne, adorarea
Acum, și-n veșniciile ce vin.