Viață și infinit
Se duce viața ca un abur
Alergăm cu toții spre-un apus
Adormim visând la zile de tezaur
Suntem treziți subit de-al morții vis.
Ne strecurăm grăbiți printre ore
Cronometrând viața la minute
Ne ridicăm pe rând ștafete
Ce-s înălțate parcă din secunde.
Uităm că viața-i un lat de palmă
În infinitul acestui Univers
Uităm să ne trăim grăuntele de viață
Oprindu-ne din alergarea fără sens.
Ne clocotește tuturor în suflet
Acea dorință după infinit
O, Doamne, dă-ne a Ta viață
Să locuim pe veci în Paradis.
Simion Ioanăș