Atunci când nu pot să-nțeleg de ce durerea
Atât e de copleșitoare, de fierbinte,
Când întristarea se-ntâlnește cu tăcerea,
Și înaintea Ta rămân fără cuvinte,
Când nu pot desluși cărarea înainte
Prin ceața care îmi împiedică vederea,
Te rog să întărești credința mea, Părinte,
Și-atunci când obosesc să-mi înnoiești puterea.
Adu-mi aminte că umblarea prin credință
Nu-nseamnă să-nțeleg, ci să mă-ncred în Tine,
Că-nfrângerea Tu o transformi în biruință,
Că răul ce-l îngădui e, de fapt, spre bine,
Că după negură sunt zările senine;
Chiar dacă astăzi ochii mei văd suferință,
Îndreaptă-mi inima spre slava care vine,
Când se va împlini a Ta făgăduință.
"Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor, dar va trece un vânt, și-l va curăți; de la miază-noapte ne vine aurora." Iov 37:21,22a.