Aş vrea să-Ţi aud vocea mai clar şi mai domol,
Oare mă laşi să lunec, să mă lovesc de stânci?
Simt carnea cum se rupe şi rănile-s adânci,
Din margine de stâncă mă prăvălesc în gol...
Aş vrea să strig mai tare,nu-i nimeni să m-audă,
Gâtul mi-e uscat şi sunetele pier...
Une sunteţi oameni, unde eşti arcer?
Se-ascute coasa morţii să taie iarba crudă?
Fiindcă mai simt durere însamnă că sunt viu,
Credeam în fundul gropii că nu mai am scăpare...
Urechea mea discerne sunetul vocii Tale:
-Ţi-am auzit strigarea şi bine Eu te ştiu,
M-aplec acum spre tine cu braţul Meu cel tare,
Sunt Cel ce are milă, sunt plin de îndurare.
Bunătatea, mila şi îndurarea Domnului ne îndeamnă la pocăinţă şi trecând prin suferinţă putem distinge vocea şi voia Lui.