Motto: „Mintea care împrăştie lumină a avut parte mai mult de întuneric.” (V. Sevastre Ghican)
Mii şi mii de vânturi au trecut pe faţa mea,
Râzând şi plângând gându-mi le auzea…
Din ce în ce mai tare mă adun în rost,
Tot ce n-am trăit menit nu mi-a fost.
Pe ziua dată, azi construiesc un zid de stele
Ce să mă înconjoare când vin clipele grele;
Tot mai mult mă cheamă înspre a mă cunoaşte
Misterul din mine ce tot mai mult se naşte.
Chemată am fost eu înspre adânc întunecos
Unde se-nfiripă tărâmul lunecos…
La ce porţi de piatră am bătut în sete
Tu nu poţi ajunge şi poate te mâhneşte.
Sunt ce n-ai văzut când nici nu mă vedeai,
Aceeaşi într-o alta pe care n-o doreai…
Dar tot eu în alt timp sunt ce îţi doreşti
Priviri în trecut să vezi de mă găseşti…
Nu poţi să vezi ce n-ai văzut decât printr-o lumină
Cu rol să detaşeze inima goală de inima cea plină…
Priveşti a mă găsi, dar nu mă afli…deşi sunt,
Nu ţi-ai găsit vina şi-atunci orbeşti din vânt.
Atunci şi-acum tot eu…dar alta în chemare
Ţi-am fost o umbră de răspuns la a ta întrebare…
Răsar de nicăieri şoapte să îţi spună
Peste timpi şi ani fost-am vestea bună.
Se aprind în gânduri cioburi de chemări,
Renunţam la ele…dar, ale mele stări,
Mi-au adus înaltul ce tu nu poţi să-l ai
Pentru ce-ai ales…să ai şi să nu dai…
Cumva în iubire erai un premiant,
Însă lăcomia te-a încoronat savant…
Astăzi, un erou…cu comori de vânt
Şi suflet osândit veşnic în pământ.
Glasuri se-nălţară spre tine ca să ieşi
Din vârtejul care, cuprins cu cei aleşi
Nu te mai lupţi să-nvingi, să fii ce-ai fost creat
Glasuri le ignori şi uiţi ce-ai fost lăsat.
Aprig înspre tine vin să îţi răspund,
Este întrebarea ce o întrebi în gând…
Cum de nu m-auzi când vin să te salvez
Printr-o voce care aleg să mă-ncarnez?...
copyright Cristinela Ghinescu_2007