Stau la pervaz, privesc în zare,

Miracol cum Tu Te numeşti…

O adiere îmi apare,

Primită-n vântul care eşti.

Un cer senin şi fără jale

Găsesc uitându-mă de-aici…

Cristal curat cu pietre rare

Se oglindeşte-n ochii mici.

De la fereastra mea îţi cânt

Vorbe ce vin în a mea minte,

Atât tânjesc ca să Te simt

Şi pentru asta nu-s cuvinte!...

Noaptea se lasă-ncet de sus

Şi se coboară peste lume,

De am vedea mult mai presus

De un amurg în al său nume.

Vântul mă mângâie uşor

Să simt că eşti şi mă asculţi…

De dragoste mă înfior,

Căci Te iubesc atât de mult!