Nu ştiu tu cum gândeşti şi cum priveşti în lume,
De rost sau ţel în viaţa tu ţi-ai descoperit.
De dulcea fericire ce-n vis o vrea oricine,
Ca neaua ghiocelul, uşor te-acoperit.
Şi nu ştiu de cânţi viaţa, sau o blestemi întruna
Şi nu doar viaţa-n sine, pe Cel de-unde-a venit.
Şi nu ştiu de-n mulţime te recunoşti pe tine
Ca pe-o verigă lipsă cu-n scop bin` definit.
De tine nu ştiu multe, că de aş ştii ţi-aş spune,
Dar ştiu că-n multe sfere în care tu exişti
Mă regăsesc pe mine
Iar versul de-mi apune, odată cu apusu-i
Eu nu mai văd nimic.
...Şi totuşi, când în noapte apare o lumină
Miraculos şi tandru, ea poate biruii
Oceane de-ntuneric ce se-amăgesc pe sine,
Că ele sunt stăpâne, că nu au inamic.
O singură lumină cu-a ei prezenţă sfântă,
Impune o tăcere în glas de inamic.
Şi neavând ce face, încet şi ferm, doar piere.
Ea, fioroasa beznă, se schimbă în nimic.
Aşa e viaţa noastră: Lumină şi-Ntuneric!
O luptă a valorii într-un imens război.
Dar partea cea frumoasă e că odat` cu zorii,
Nebunul întuneric se trage inapoi.
Să nu disper în noapte, sfat am primit adesea!
Şi-acelaşi sfat acuma eu ţie-ţi dăruiesc.
De eşti în întuneric zâmbind îmi vei răspunde:
Să nu mă joc cu vorba, să nu te amăgesc!
Tu nu ştii despre mine şi despre tine nu ştiu.
Dar ştiu că-n drumul vieţii pe care noi umblăm,
Întâmpinăm durere şi boală, şi suspine,
Purtăm povara nopţii, si-n zori ne bucurăm.
O singură dorinţă, ca pe-un dar de la mine
Aş vrea ca-n versu’acesta ţie să-ţi înmânez.
Doresc ca-n drumul vieţii urcând pe serpentine
Să simţi mereu căldura eternei dimineţi!
lumina lumineaza in intuneric iar intunericul n/a biruit/o
Mi-au dat lacrimile la aceste versuri...n-am cuvinte
AM ales poaezia dupa titlu...nu am apucat sa le citesc pe toate....dar imi place cum scrii si...cred ca multe din versurile scrise sunt trairi persoanale....e bine sa dai ceea ce primesti...ca mai apoi sa primesti din nou! Domnul sa te intareasca si sa-si arate prin tine slava! :)