Dragoste, din Veşnicii!
Dragoste, din veşnicii,
Ce-ai creat în Univers
Minuni de neînţeles,
Sori, sisteme, Galaxii,
Grija ai de al lor mers!
Şi-oi purta-o neîncetat
Prin puterea-Ţi infinită
Scumpă şi nemărginită,
Căci în totul ce-ai creat
Lucrarea-i desăvârşită!
Nimic nu e schimbător
În lucrarea ce-ai gândit
Din planul sfânt creator,
Ci doar omul, trecător,
Singur el, nu e împlinit.
Pată neagră în Univers
Cu pământul blestemat
Pentru marele-i păcat,
L-ai recuperat din mers
Prin viaţa, ce Ţi-ai dat!
Toate acele lumi create
În cohorta lor superbă
Ce-au trăit atâta vervă,
Nu puteau a fi-mpăcate
Cu răscularea-i acerbă.
Şi de-aceea în Jertfirea
Sus pe cruce la Calvar,
Ai adus preasfântul har
Şi-ai venit cu izbăvirea
Dragoste, făr’de hotar!
Flavius Laurian Duverna
22 aprilie 2008
Da, dragostea din veşnicii, cea "care mişcă totul".
E bună poezia, doar că nu se respectă ritmul în unele catrene.
Binecuvântări.
Ar fi fost bine să şi menţionaţi catrenele fără ritm, ca să putem face corectarea, dacă este necesară şi se impune. Încolo, vă urez numai de bine şi să rămâneţi mereu exigentă sub ocrotirea bunului Dumnezeu!
Am aşteptat să reveniţi asupra comentariului cu indicarea precisă, privind catrenele unde nu se respectă ritmul. Sunt oricând dispus să primesc orice sugestie şi să corectez totul, spre slava şi gloria lui Dumnezeu. Multe binecuvântări!