Dragoste, ce-ai izvorît!
Dragoste... ce-ai izvorît,
Din Veşnicul Dumnezeu,
În spectrul de curcubeu,
Pe pământ Tu-ai coborît
Pe cel mai simplu traseu!
Ai lăsat cerul prea sfânt
Dezbrăcând Divinitatea
Ca să-mbraci umanitatea,
Şi-n planul de pe pământ
Întrupat, ca să ai partea.
Ţi-ai lăsat sus veşnicia,
Ca prin Jertfa salvatoare
Şi slujba-Ţi mântuitoare,
Să re-aduci iar armonia
Cu lumea cea muritoare!
Astfel Tu Te-ai contopit
Cu-a omului zlabă fiinţă
Prin cereasca Atotştiinţă,
Spre-a putea fi mântuit
Neprihănit, prin credinţă.
Ai demonstrat la Golgota
În lupta grea ce s-a-ncins
Cum păcatu-a fost învins,
Că-şi merită-n final nota
De-a plătio-n focu' aprins!
Şi când şters o fi complet
Şi uitat, îi va fi-nţelesul,
Şi pierdut i-o fi şi mersul,
Susurul cel blând şi încet
Va pulsa în tot Universul.
Flavius Laurian Duverna
24 aprilie 2008
poezia asta dragostea imi place mult..sper sa tineti conty de parerile mele di emailul trecut...
Vă cer scuze, în numele ,,Dragostei", dacă aşa de târziu răspund la comentariul de mai sus. Nu cunosc încă părerile domniei voastre şi ce sugestii aţi recomandat. Mă voi strădui să le aflu şi vă voi răspunde, pentru a da slavă si glorie lui Dumnezeu!
După ce am vizualizat toate poeziile de pe Site, îmi pare rău că nu am găsit niciun text în care să văd despre ce ,,păreri" este vorba, şi despre care mă rugaţi ca să ţin cont. Dacă doriţi, mă puteţi contatca pe yahoo, sau în acest spaţiu al poeziei, pe care am să-l ţin sub observaţie. Multe salutări în Domnul Isus, Salvatorul nostru!