Odată într-un context am avut ocazia să discut cu un tinerel de liceu pe care Dumnezeu de puțină vreme îl salvase de la moarte. Trecuse printr-o decepție și recursese la gestul necugetat de a ingera 30 de pastile, din dorința de a încheia cu tot...și a ajuns la urgențe. Dar Dumnezeu a avut alt plan... Din păcate, el avusese de a face și cu unele substanțe interzise și trăia o viață zbuciumată, prin spitale de psihiatrie și etc. Mi-a povestit, printre altele, despre o fată, adolescentă, pe care o cunoscuse la dezintoxicare, și care își pierduse viața în urma unei supradoze. I-a părut atât de rău de ea, încât mi-a mărturisit că a plâns întreaga zi pentru că legaseră o oarecare prietenie, fiind colegi de suferință. Mi-am dorit să vorbesc cu el despre faptul că viața cu Dumnezeu merită trăită... Voiam să îi spun că Dumnezeu îl iubește nespus și că poate începe o viață nouă. Îmi amintesc că se vedea atât de jos înaintea Lui Dumnezeu, atât de nevrednic, atât de mizerabil...iar asta m-a marcat. Cred că niciodată nu am văzut atâta smerenie într-un om... Și gândul mi-a zburat la "Aceea care a iubit mult". La acea femeie foarte păcătoasă, care a fost iertată pentru că a iubit mult. (Luca 7:47) Așa s-a născut poezia de față...prin harul Domnului Isus. Versiunea audio: https://youtu.be/uEpj4TA6MBM?si=ye4qGzk8XbUDDzk6