Eu plâng de-a Ta iubire și nu știu ce-i cu mine...
De bucuria slavei adânc mă înfior...
Cămara mi-e Lumină căci s-a umplut cu Tine
Și inima din mine umplută-i de-al Tău dor...

În ieslea vieții mele S-a coborât Divinul
Și-a încăput într-însa Acela ne-ncăput...
Și-n cupa mea amară s-a coborât alinul,
Căci, Doamne, pentru mine pelinul ai băut...

Ca dulce să îmi fie în glorii veșnicia
Și dulce să îmi fie pe masă Noul Vin...
Să fiu a Ta Mireasă, să-mi fii Tu Bucuria...
Să nu mai plâng vreodată și nici să nu suspin...

Dar azi mai plâng în taină, necontenind cu dorul,
Arzând spre întâlnirea mai scumpă ca orice,
Căci ochii mei îmi caută în nori Mântuitorul,
Îl strigă și-L așteaptă... dar Domnul meu nu e...

Ce necredință-n lume... ce văl și ce cupolă...
Cum s-a lăsat cu totul și-n noapte ne-a închis...
Dar vino Tu, Hristoase, curată Auroră,
Adu-ne Începutul și frânge acest vis...

Mă doare orice șoaptă ce-mi spune ”E departe!”,
Mă ustură amarnic ”Hristosul este mort!”
O, de-ai vedea tu, lume, că piatra-i la o parte...
Dar oarbă ești cu totul și să-ți arăt nu pot... !

Un înger stă de pază pe-a mărturiei piatră,
Ca celui care-L caută să-i spună c-a-nviat!
Cuminte-i și ștergarul... și fașa-mbălsămată...
Cuminte-i și mormântul în haruri parfumat...


Eu plâng de-a Ta iubire... căci mi-ai ieșit ’nainte,
Când târâiam piciorul prin praf către Emaus –
Nu mai aveam nădejde și-aproape nici cuvinte...
Ți-am spus ”Rămâi cu mine... ”, Străine... și-ai rămas.

Când Te-am primit la mine ai stat cu min’ la masă...
Mi-ai frânt, Isuse, pâinea, să pot să Te cunosc,
Mi-ai dat deoparte piatra pe inimă ce-apasă,
Mi-ai dat o bucurie, un început, un rost...

Cum îmi ardea, Isuse, și inima în mine...
Sorbeam Cuvântul Vieții... dar fără să-nțeleg...
Mă fulgera fiorul când auzeam de Tine! –
Tu ai făcut Lumină, să pot să Te aleg!

Eu plâng de-a Ta iubire... Nu pot opri izvorul,
De când cunosc Comoara în inimă ce-O am
Și-n moarte Viață scumpă și-n valuri Salvatorul
’N-ocară Prețuire și-n răni de dor Balsam...

Rămâi pe totdeauna... căci seara mi se lasă –
E seara deznădejdii... dar cred, căci Tu îmi ești.
Și unde ești cu mine acolo e Acasă...
Eu plâng de-a Ta iubire... – Atâta mă iubești...

Amin.