- Moartea lui Avraam
- Geneza 25:1 Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.
- Geneza 25:2 Ea* i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.
- * 1 Cron 1:32
- Geneza 25:3 Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost aşurimii, letuşimii şi leumimii.
- Geneza 25:4 Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sunt fiii Cheturei.
- Geneza 25:5 Avraam* a dat lui Isaac toate averile sale.
- * Gen 24:36
- Geneza 25:6 Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale şi, pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat* de lângă fiul său Isaac înspre** răsărit, în Ţara Răsăritului.
- * Gen 21:14 ** Jud 6:3
- Geneza 25:7 Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.
- Geneza 25:8 Avraam şi-a dat duhul şi a murit* după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile, şi a fost adăugat** la poporul său.
- * Gen 15:15 Gen 49:29 ** Gen 35:29 Gen 49:33
- Geneza 25:9 Isaac şi Ismael, fiii* săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, Hetitul, care este faţă în faţă cu Mamre.
- * Gen 35:29 Gen 50:13
- Geneza 25:10 Acesta este ogorul* pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo** au fost îngropaţi Avraam şi nevastă-sa Sara.
- * Gen 23:16 ** Gen 49:31
- Geneza 25:11 După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său Isaac. El locuia lângă fântâna* Lahai-Roi.
- * Gen 16:14 Gen 24:62
- Urmaşii lui Ismael
- Geneza 25:12 Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l* născuse lui Avraam egipteanca Agar, roaba Sarei.
- * Gen 16:15
- Geneza 25:13 Iată* numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam,
- * 1 Cron 1:29
- Geneza 25:14 Mişma, Duma, Masa,
- Geneza 25:15 Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma.
- Geneza 25:16 Aceştia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi*, după neamurile lor.
- * Gen 17:20
- Geneza 25:17 Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat* duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său.
- * Gen 25:8
- Geneza 25:18 Fiii lui au locuit* de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a aşezat în faţa** tuturor fraţilor lui.
- * 1 Sam 15:7 ** Gen 16:12
- Esau şi Iacov
- Geneza 25:19 Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam.Avraam* a născut pe Isaac.
- * Mat 1:2
- Geneza 25:20 Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata* lui Betuel, Arameul din Padan-Aram1, şi sora** lui Laban, Arameul.
- * Gen 22:23 ** Gen 24:29
- Geneza 25:21 Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, şi Domnul* l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca** a rămas însărcinată.
- * 1 Cron 5:20 2 Cron 33:13 Ezra 8:23 ** Rom 9:10
- Geneza 25:22 Copiii se băteau în pântecele ei, şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe* pe Domnul.
- * 1 Sam 9:9 1 Sam 10:22
- Geneza 25:23 Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri* sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul** din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare† va sluji celui mai mic.”
- * Gen 17:16 Gen 24:60 ** 2 Sam 8:14 † Gen 27:29 Mal 1:3 Rom 9:12
- Geneza 25:24 S-au împlinit zilele când avea să nască şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
- Geneza 25:25 Cel dintâi a ieşit roşu de* tot, ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau2.
- * Gen 27:11 Gen 27:16 Gen 27:23
- Geneza 25:26 Apoi a ieşit fratele său, care* ţinea cu mâna de călcâi pe Esau, şi de aceea i-au pus numele** Iacov3. Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei.
- * Osea 12:3 ** Gen 27:36
- Esau îşi vinde dreptul de întâi născut
- Geneza 25:27 Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător* îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp, dar Iacov era un om liniştit**, care stătea acasㆠîn corturi.
- * Gen 27:3 Gen 27:5 ** Iov 1:1 Iov 1:8 Iov 2:3 Ps 37:37 † Evr 11:9
- Geneza 25:28 Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca* din vânatul lui; Rebeca** însă iubea mai mult pe Iacov.
- * Gen 27:19 Gen 27:25 Gen 27:31 ** Gen 27:6
- Geneza 25:29 Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp rupt de oboseală.
- Geneza 25:30 Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom4.
- Geneza 25:31 Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”
- Geneza 25:32 Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?”
- Geneza 25:33 Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut* dreptul de întâi născut lui Iacov.
- * Evr 12:16
- Geneza 25:34 Atunci, Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut*; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.
- * Ecl 8:15 Isa 22:13 1 Cor 15:32