**Titlu 1: "Jertfa lui Avraam – O Lecție de Credință"**
Autor:
Notar Danie Ioan
|
Album:
**Titlu 2: "Dumnezeul Cel Adevărat – Chemarea la Ascultare"**
|
Tematica:
Slujire
Resursa adaugata de notardanielioan76 in 16/09/2024
Resursa adaugata de notardanielioan76 in 16/09/2024
**Titlu: "Jertfa lui Avraam și Credința Nestrămutată"**
Într-o zi a credinței, sfântă și grea,
Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, fără întârziere, fără veste rea.
„Avraame,” a spus Domnul, cu glasul blând,
„Ia pe fiul tău, pe Isaac, cel mai drag,
Și du-l pe muntele Meu, ca jertfă să-l dai,
Fiul tău preaiubit, pe care tu-l iubești nespus de mult.”
Avraam s-a plecat, cu sufletul copleșit,
Dar n-a cârtit, căci știa că Domnul știe mai bine,
El care cerul și pământul a zidit,
Și viața din praf a făcut să lumine.
Credința lui era mai tare ca stânca,
Și-n inimă purta hotărârea Lui mare.
Isaac, fiul său, tânăr și curat,
Nu știa ce grea încercare urma,
Dar lângă tatăl său mergea, încrezător,
În necunoscut, cu inima plină de dor.
Muntele Moria se ridica înainte,
Ca un simbol al jertfei sfinte și fierbinte.
Pe drum, Isaac întrebă, cu un glas tremurat,
„Tată, focul și lemnele avem, dar unde e mielul?”
Avraam, cu ochii umezi, dar credincios, a răspuns:
„Dumnezeu va purta de grijă, fiul meu iubit,
El va da jertfa potrivită, la timpul cuvenit.”
Ajunși pe munte, lemnele pe altar au pus,
Și Isaac a înțeles atunci ce urma să fie.
Cu inima strânsă, dar fără să se împotrivească,
S-a lăsat legat, pe altarul de piatră,
Și tatăl său a ridicat cuțitul strălucitor,
Pentru a aduce jertfa pe care Domnul o ceruse.
Dar, iată, un glas din cer a răsunat,
„Avraame, Avraame, nu atinge copilul, nu-l omorî!
Acum știu că tu Mă temi cu adevărat,
Căci nu ți-ai cruțat nici măcar fiul tău cel drag.”
Și Avraam, cu mâinile tremurânde,
A lăsat cuțitul jos, și și-a îndreptat privirea.
Un berbec prins cu coarnele în tufiș,
A fost jertfa pe care Domnul a rânduit-o,
Și credința lui Avraam a fost încununată,
Cu binecuvântări mari și nesfârșite.
„Pe muntele Domnului,” a spus Avraam cu bucurie,
„Se va vedea grija Lui, pentru fiecare zi.”
Acest act de ascultare și jertfire,
A fost o lecție a credinței fără hotare,
O lecție ce dăinuie în toate veacurile,
Căci Domnul cere credință, nu doar fapte mari,
El vede inimile și credința pură,
Și pe cei ce-L urmează, El îi ridică din umbră.
Aceasta nu e doar povestea unui om din vechime,
Ci e chemarea fiecăruia dintre noi,
Să-L urmăm pe Domnul fără ezitare,
Să ne dăruim inimile, fără ezitare sau zăbavă.
Căci zilnic suntem puși la încercare,
În dragoste, în răbdare și în credință tare.
Și, așa cum Avraam a fost încercat,
Și noi, în viața noastră, suntem testați,
Fie că ne cerem visurile cele mai dragi,
Sau lucrurile la care ținem cu mult drag.
Dar Domnul vede dincolo de jertfa noastră,
Și ne răsplătește cu pace și har, în mod vast.
Căci Dumnezeu ne vrea inimile curate,
Și încrederea noastră, fără de îndoială,
El nu cere sacrificii de sânge sau păcate,
Ci o viață trăită în lumină, fără tulburare.
Când El ne cere să dăm ceea ce iubim,
Ne oferă în schimb iubirea Sa, ca dar divin.
Istoria ne-a arătat cum alți oameni au încercat,
Să-și aducă jertfe zeilor falși, care n-au răspuns.
Într-o veche poveste, cineva a crezut
Că zeul cerului i-a cerut jertfa supremă,
Și-a ucis copila, cu speranța că va câștiga,
Dar n-a primit decât întuneric și deznădejde, nicio mângâiere.
Căci zeii cei falși n-au puterea divină,
Ei cer, dar nu dau înapoi viața.
Numai Dumnezeul cel adevărat e izvorul vieții,
Și El nu cere moarte, ci ascultare și iubire,
Prin jertfa Lui, noi trăim, nu murim,
Și în credința noastră, noi ne-nnoim.
Din istoria lui Avraam învățăm,
Că Dumnezeu nu ne lasă niciodată în întuneric,
Când ne cere să dăm, ne dă înapoi,
Mai mult decât ne putem imagina sau visa.
Căci planurile Sale sunt mari și bune,
Și-n mâna Sa suntem toți ca lutul pe roată.
Astăzi, la fel ca atunci, Domnul ne cheamă,
Să trăim în credință, fără frică sau teamă,
Să ne aducem pe noi înșine ca jertfă vie,
Și să-L urmăm în dragoste și smerenie.
Căci credința adevărată nu se clatină,
Ci rămâne tare, chiar și în fața morții.
Și așa cum Avraam a fost binecuvântat,
Și noi vom primi daruri mari, fără de sfârșit,
Când ne încredem în Domnul și-I urmăm chemarea,
Vom găsi pace, bucurie și mântuirea cea mare.
Căci El este Tatăl nostru iubitor,
Și ne poartă în brațe, în orice trecător.
---
Această poezie lungă și profundă, inspirată din Biblie, ne amintește de puterea credinței și de încrederea neclintită în Dumnezeu, care ne cere să ne aducem inimile ca jertfă vie.
Într-o zi a credinței, sfântă și grea,
Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, fără întârziere, fără veste rea.
„Avraame,” a spus Domnul, cu glasul blând,
„Ia pe fiul tău, pe Isaac, cel mai drag,
Și du-l pe muntele Meu, ca jertfă să-l dai,
Fiul tău preaiubit, pe care tu-l iubești nespus de mult.”
Avraam s-a plecat, cu sufletul copleșit,
Dar n-a cârtit, căci știa că Domnul știe mai bine,
El care cerul și pământul a zidit,
Și viața din praf a făcut să lumine.
Credința lui era mai tare ca stânca,
Și-n inimă purta hotărârea Lui mare.
Isaac, fiul său, tânăr și curat,
Nu știa ce grea încercare urma,
Dar lângă tatăl său mergea, încrezător,
În necunoscut, cu inima plină de dor.
Muntele Moria se ridica înainte,
Ca un simbol al jertfei sfinte și fierbinte.
Pe drum, Isaac întrebă, cu un glas tremurat,
„Tată, focul și lemnele avem, dar unde e mielul?”
Avraam, cu ochii umezi, dar credincios, a răspuns:
„Dumnezeu va purta de grijă, fiul meu iubit,
El va da jertfa potrivită, la timpul cuvenit.”
Ajunși pe munte, lemnele pe altar au pus,
Și Isaac a înțeles atunci ce urma să fie.
Cu inima strânsă, dar fără să se împotrivească,
S-a lăsat legat, pe altarul de piatră,
Și tatăl său a ridicat cuțitul strălucitor,
Pentru a aduce jertfa pe care Domnul o ceruse.
Dar, iată, un glas din cer a răsunat,
„Avraame, Avraame, nu atinge copilul, nu-l omorî!
Acum știu că tu Mă temi cu adevărat,
Căci nu ți-ai cruțat nici măcar fiul tău cel drag.”
Și Avraam, cu mâinile tremurânde,
A lăsat cuțitul jos, și și-a îndreptat privirea.
Un berbec prins cu coarnele în tufiș,
A fost jertfa pe care Domnul a rânduit-o,
Și credința lui Avraam a fost încununată,
Cu binecuvântări mari și nesfârșite.
„Pe muntele Domnului,” a spus Avraam cu bucurie,
„Se va vedea grija Lui, pentru fiecare zi.”
Acest act de ascultare și jertfire,
A fost o lecție a credinței fără hotare,
O lecție ce dăinuie în toate veacurile,
Căci Domnul cere credință, nu doar fapte mari,
El vede inimile și credința pură,
Și pe cei ce-L urmează, El îi ridică din umbră.
Aceasta nu e doar povestea unui om din vechime,
Ci e chemarea fiecăruia dintre noi,
Să-L urmăm pe Domnul fără ezitare,
Să ne dăruim inimile, fără ezitare sau zăbavă.
Căci zilnic suntem puși la încercare,
În dragoste, în răbdare și în credință tare.
Și, așa cum Avraam a fost încercat,
Și noi, în viața noastră, suntem testați,
Fie că ne cerem visurile cele mai dragi,
Sau lucrurile la care ținem cu mult drag.
Dar Domnul vede dincolo de jertfa noastră,
Și ne răsplătește cu pace și har, în mod vast.
Căci Dumnezeu ne vrea inimile curate,
Și încrederea noastră, fără de îndoială,
El nu cere sacrificii de sânge sau păcate,
Ci o viață trăită în lumină, fără tulburare.
Când El ne cere să dăm ceea ce iubim,
Ne oferă în schimb iubirea Sa, ca dar divin.
Istoria ne-a arătat cum alți oameni au încercat,
Să-și aducă jertfe zeilor falși, care n-au răspuns.
Într-o veche poveste, cineva a crezut
Că zeul cerului i-a cerut jertfa supremă,
Și-a ucis copila, cu speranța că va câștiga,
Dar n-a primit decât întuneric și deznădejde, nicio mângâiere.
Căci zeii cei falși n-au puterea divină,
Ei cer, dar nu dau înapoi viața.
Numai Dumnezeul cel adevărat e izvorul vieții,
Și El nu cere moarte, ci ascultare și iubire,
Prin jertfa Lui, noi trăim, nu murim,
Și în credința noastră, noi ne-nnoim.
Din istoria lui Avraam învățăm,
Că Dumnezeu nu ne lasă niciodată în întuneric,
Când ne cere să dăm, ne dă înapoi,
Mai mult decât ne putem imagina sau visa.
Căci planurile Sale sunt mari și bune,
Și-n mâna Sa suntem toți ca lutul pe roată.
Astăzi, la fel ca atunci, Domnul ne cheamă,
Să trăim în credință, fără frică sau teamă,
Să ne aducem pe noi înșine ca jertfă vie,
Și să-L urmăm în dragoste și smerenie.
Căci credința adevărată nu se clatină,
Ci rămâne tare, chiar și în fața morții.
Și așa cum Avraam a fost binecuvântat,
Și noi vom primi daruri mari, fără de sfârșit,
Când ne încredem în Domnul și-I urmăm chemarea,
Vom găsi pace, bucurie și mântuirea cea mare.
Căci El este Tatăl nostru iubitor,
Și ne poartă în brațe, în orice trecător.
---
Această poezie lungă și profundă, inspirată din Biblie, ne amintește de puterea credinței și de încrederea neclintită în Dumnezeu, care ne cere să ne aducem inimile ca jertfă vie.
Apocalipsa capitol 18
După aceea, am văzut pogorîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pămîntul s'a luminat de slava lui.
2 El a strigat cu glas tare, şi a zis: ,,A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte;
3 pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s'au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.``
4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ,,Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
5 Pentrucă păcatele ei s'au îngrămădit, şi au ajuns pînă în cer; şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de nelegiuirile ei.
6 Răsplătiţi -i cum v'a răsplătit ea, şi întoarceţi -i de două ori cît faptele ei. Turnaţi -i îndoit în potirul în care a amestecat ea!``
7 Pe cît s'a slăvit pe sine însăş, şi s'a desfătat în risipă, pe atît daţi -i chin şi tînguire! Pentrucă zice în inima ei: ,,Şed ca împărăteasă, nu sînt văduvă, şi nu voi şti ce este tînguirea!``
8 Tocmai pentru aceea, într'o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentrucă Domnul Dumnezeu, care a judecat -o, este tare.
9 Şi împăraţii pămîntului, cari au curvit şi s'au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge şi o vor boci.
10 Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: ,,Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într'o clipă ţi -a venit judecata!`` -
11 egustorii pămîntului o plîng şi o jălesc, pentrucă nimeni nu le mai cumpără marfa:
12 marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in supţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fer şi de marmoră;
13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14 Şi roadele atît de dorite sufletului tău s'au dus dela tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sînt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi.
15 Ceice fac negoţ cu aceste lucruri, cari s'au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plînge, se vor tîngui,
16 şi vor zice: ,,Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte supţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
17 Atîtea bogăţii într'un ceas s'au prăpădit!`` -Şi toţi cîrmacii, toţi ceice merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi ceice cîştigă din mare, stăteau departe;
18 şi, cînd au văzut fumul arderii ei, strigau: ,,Care cetate era ca cetatea cea mare?``
19 Şi îşi aruncau ţărînă în cap, plîngeau, se tînguiau, ţipau şi ziceau: ,,Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi ceice aveau corăbii pe mare, într'o clipă a fost prefăcută într'un pustiu!``
20 ,,Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v'a făcut dreptate, şi a judecat -o.``
21 Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat -o în mare, şi a zis: ,,Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!
22 Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cîntece din instrumente, nici cîntători din fluiere, nici cîntători din trîmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, -pentrucă negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentrucă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,
24 şi pentrucă acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost jungheaţi pe pămînt.``
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
- Vizualizări: 17
Opțiuni
Geneza 9:13 curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.