Pe drumul vieții încurcat,
Mergea un credincios,
Un tânăr neîncercat,
Din Oastea lui Cristos.
Și dând de o mare vale,
S-a compromis,
În cea grea încercare,
Sufletul și-a închis.
Dar Isus cel Blând și Milostiv,
Stătea la ușa inimii răbdător,
El bătea repetitiv,
Dar cel tânăr n-a fost binevoitor.
El striga mereu,
"Eu îți dau iertare.
O, de ai cunoaște pe Dumnezeu,
Ai avea salvare".
Cel tânăr trăia pe deplin,
Petrecând zi și noapte,
Dar n-auzea al lui Isus supin,
Nici cum El tot bate.
Și au trecut mulți ani așa
Cu sufletu-i răposat,
Dar mai mare-i Mila Sa,
Când din morți a înviat.
Astfel, cu un bun prilej,
El cel împietrit,
La rostirea unui crez,
S-a pocăit.
A lăsat a lumii fapte,
Pentru dragostea dintâi,
Ca în a Vieții Carte,
Numele lui să fie întâi.
Plin de-o mare râvnă,
S-a făcut evanghelist,
L-a lăsat pe Isus la cârmă,
La fapte bune s-a făcut specialist.
I-a dat lui Dumnezeu întâietate,
Și în grea-ncercare,
A gustat din a Lui Bunătate,
Împlinind a lui chemare.
După multă vreme îndelungată,
Venit-a rândul lui să rabde,
Când din aria îmbelșugată,
Nu mai avea parte.
Cu sănătatea tot mai rău,
Și cu burta goală,
El n-a uitat de legământul său,
Chiar în grozavă boală.
Nu se temea de nimica,
Doar de Dumnezeu,
Când pe genunchi mâini ridica,
Cu cereri și mulțumiri mereu.
Astfel, Peste o bucată de vreme,
A plecat în cele veșnice,
Aștepta Isus să-l cheme,
Nu la lucruri vremelnice.
Și Păstorul cel credincios,
Sa bucurat mult că a îndurat,
Văzând rodul valoros,
N-a plâns că a prea răbdat.
Și la primit în veșnică slavă,
Căci la Golgota a biruit,
Ca cel cu vină gravă,
Să poată intra și el fericit.
Opera creștină a fost compusă cu gândul de a motiva adolescenții și tinerii, care se află într-o ipostază asemenea cu mea, să persevereze în lupta cea bună a credinței cu răbdare, și chiar îndelungă răbdare. cu scopul de a proclama speranța pe care o avem, împreună, în Hristos.