Cine sunt...?
Autor: Suflet Călător  |  Album: Lăcrămioare (6)  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Crissi99 in 30/11/2024
Câte glasuri mă condamnă
Și mă culcă la pământ...
De-mi scol capul, înc-o palmă... -
Spune-mi, Tată... Cine sunt... ?

Știu că Tu mi-ai spus odată,
Cu-al Tău Glas nespus de blând... -
Tot ce știu de uit vreodată,
Glasul Tău nu-l uit nicicând...

Lupta mea este amară
Și a fost de la-început...
Poate-așa mie scris - să doară... -
Și pe Tine Te-a durut...

Eu am vrut să fiu ca Tine
Și părtaș la Slava Ta...
Azi... ei mușcă și din mine -
Iadul urlă contra mea...

Mi se-agață de ureche
Și cumplit mă chinuiesc...
Dar un Glas fără pereche
Îmi adie: "Te iubesc... "

Cu iubirea Ta întreagă
Tu mă chemi... Mă chemi cu dor
Să m-ascunzi în Tine, Dragă,
De-orice glas acuzator...

Nu există osândirea -
Gol potiru-i de pelin...
Căci mă apără Iubirea
Ce-a plătit un preț deplin... ! -

Tu ești Slava mea, Isuse... !
Capul Tu mi-ai înălțat... !
Glasurile fug, supuse -
De-al Tău Nume s-au speriat...

M-am întors spre a Ta Față -
Soare Sfânt, m-ai luminat... ! -
Risipită-i orice ceață...
Orice noapte s-a curmat...

Bucuria mea, Cununa
Și Lumina mea de cânt...
Spune-mi Tu pe totdeauna,
Dulce Tată... Cine sunt... ?


Aplecându-Se-n ruine
Dulce Domnul Savaot,
Mi-a răspuns: "Tu ești în Mine
Și în Mine Tu ești Tot!"

Amin.
30 noiembrie 2024, târziu în noapte. În spatele acestei poezii se află o experiență cu Dumnezeu de o uriașă însemnătate pentru mine. 11 decembrie 2022 este o dată pe care nu cred că o voi uita vreodată, întrucât în acea noapte Domnul Isus mi-a vorbit la finalul rugăciunii și mi-a spus de două ori: "Tu ești Totul în Mine!". Pe moment, nu îmi puteam explica ce ar însemna acele cuvinte...însă la scurt timp, următoarea zi, m-am convins că ele veneau cu adevărat din partea Lui Dumnezeu, întrucât erau vii și lucrătoare în inima mea. Nu voi dezvolta acum ce s-a schimbat, întrucât ține de intimitatea sufletului meu...însă atunci pentru mine a fost un șoc, în sens pozitiv. Perioada următoare pluteam de bucurie și aveam certitudinea că nimic nu are cum să mă mai întristeze. Era o bucurie vie, izvorâtă doar din Duhul Sfânt. Acea experiență de după rugăciune mi-a revelat o problemă de care nici măcar nu eram conștientă. Era vorba de o stimă de sine extrem, extrem de scăzută...pentru că nu îmi cunoșteam identitatea și, implicit, valoarea în Hristos. Mă disprețuiam pe mine însămi, într-un mod subtil, și nici măcar nu știam. În același timp, îmi căutam prețul în realizări și în părerile oamenilor, la care eram atât de sensibilă... Iar Dumnezeu, în aparență, parcă nici El nu ținea cu mine. Nu prea mă lăsa să realizez nimic. :) Am visat să urmez o facultate, iar El mi-a arătat cu nu aceasta este voia Lui pentru mine (cel puțin, nu în acel prezent)... Am dorit să muncesc o vreme în străinătate, să îmi "fac un rost", iar Dumnezeu din nou m-a oprit, arătându-mi că acesta ar fi fost un drum alunecos pentru mine... Am încercat în mai multe rânduri să mă angajez, dar totul a fost dezamăgire după dezamăgire...până m-am oprit, din cauza mai multor probleme cronice de sănătate, din cauza cărora am ajuns pe la 21 de ani să cred că probabil "Călătoria" mea aici este mult mai scurtă decât mi-am imaginat. Cum sună până aici? :)) Apoi, pe la 23 de ani, am crezut că mi-am întâlnit iubirea vieții, cu care mă voi căsători (a fost o vreme când puteam să bag mâna în foc că aceea era voia Lui Dumnezeu pentru mine și credeam că până și cancerul îngăduit peste el în prietenie era menit doar să ne închege mai mult)...însă totul s-a încheiat cu o durere sufletească de care nici nu știam că există și cu sentimentul și mai acut că nu merit iubirea. Aveam senzația că tot ce clădise Dumnezeu până atunci în inima mea, tot ce vindecase El, tot ce mângâiase El cu dragostea Lui în mine...totul...a fost luat cum ar lua un val furios un castel de nisip fragil de pe țărm... Și întrebarea "De ce?" se înălța în oceanul ființei mele ca un val nepotolit și tot mai înfuriat...și tot mai înalt... Nu aș fi în stare să exprim în cuvinte usturimea și arsura confuziilor care m-au izbit în atâtea sensuri și în atâtea rânduri în a doua jumătate a acestui an. Luptele spirituale au fost și încă sunt la ordinea zilei...și nopții. :) "Lumea nevăzută" lovește în cele mai prețioase lucruri, precum raportarea corectă la Dumnezeu (mai ales în încredere) și la frați (mai ales în iertare). Ea nu se sfiește nici să pătrundă în adâncul nostru cel mai adânc, acolo unde ne este scrisă identitatea pe care o avem în Hristos. Nu se sfiește nici să imite Glasul dulce și sfânt al Păstorului inimii și nici să creadă că poate distorsiona Adevărul. Dar Adevărul este că suntem demni de a fi iubiți printr-o Jertfă Perfectă (Jertfa Domnului Isus de pe Golgota) pentru că... Suntem Totul în El! "Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului." (Romani 8:1) "Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de rușine." (Psalmul 34:5) "Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!" (Psalmul 3:3)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 210
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni