Stau uimit privind natura; este-atât de minunată,
Cu a Soarelui lumină, iar ca vulturul deodată,
Vântu-adie printre ramuri să mai scuture din frunze,
Iar spre Domnul las să-nalţ osanale de pe buze.
Soarele ca astru-al zilei stă pe cer strălucitor,
Până norii îl acopăr sau apune sfidător,
Dând viaţă pretutindeni; fără el nimic n-ar fi,
Dar prin el pe Creatorul eu Îl văd şi-L pot privi.
E splendidă-aşa natura cu atâtea păsărele,
Care ciripesc prin crânguri printre salcii, rămurele,
Vrând desigur să ne spună că avem o datorie
Să-L cântăm pe Tatăl nostru tresăltând de bucurie.
Când spre-nalt se urcă-n cânt fâlfâind o ciocârlie,
Ciripeşte să ne-arate că-i a Domnului solie.
Însă nu doresc aici să-mi continui pledoaria,
Prin atâtea miliarde ce-ar susţine mărturia.
Frumuseţi de nedescris ori culori de curcubeu,
Fără echivoc ne-arată că există, Dumnezeu.
Toate sunt create bine prin Decretul Său ceresc,
Pentru-a fi décor de vise pe tot globul pământesc.
Amin
In spatele frumsetilor ce ne inconjoara, e greu sa nu vezi mana Marelui Maestru care le-a creat. Cei ce nu vad acest lucru au o credinta oarba in fortele naturii, care le-ar fi produs conform opiniei lor, din hazard.
Mulţumesc pentru clipele de zăbavă petrecute în preajma acestor versuri, cât mai cu seamă, pentru frumoasele gânduri frăţeşti de încurajare. Zile bune, de prospere binecuvântări cereşti!