Caderea noastra, e ca un dans lin,
Prea lin pentru a vedea cum
Fiecare pas, fiecare miscare,
Ne cobara in jos incet, incet,
Pe o muzica de vraja, frumoasa, inselatoare.
Cand nu mai suntem ai nostri,
Ci pe bratele caderii,
Cand am pierdut pamantul tot de sub picioare,
Se opreste brusc si muzica, si dansul,
Iar fericirea, prinde o forma trista, palida, si moare.
Tot ce era de vazut,
In sfarsit am vazut, prin cadere,
Tot ce sufletul dorea cu mare ardoare,
Dar... am pierdut si fericirea, si cerul,
Si am ramas cu mainile intinse, dar goale.
de Rodica Dinu - 25 ianuarie 2008
Desi sunt versuri albe, sunt deosebite!
Poiezia aceasta reflecta asa de bine firea noastra pamanteasca natura umana inclinata inspre pacat ,desi de multe ori dorim sa fim mai aproape de Dumnezeu lumea si lucrurile din lume ne infasoara asa de lesne si de multe ori nu ne dam seama ca mergem inapoi daca nu veghem zi de zi la cele sfinte.Eu o spun din propia experienta ca daca o zi o clipa nu veghezi pacatul ne infasoara asa de lesne cu o vraja extrem de puternica dar trebuie sa ne trezim si sa continuam alergarea la care am fost chemati pe acest pamant trecator.Eu doresc ca la sfarsit sa nu ramanem cu mainile intinse si goale ci doresc ca mainile noastre sa-l imbratiseze pe Isus la propiu.