Cum stau privind...
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări Uitate  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 05/02/2025
Cum stau privind albastrul mării
și-ntinsul ei cel larg deschis,
mă tot gândesc adânc Isuse,
ce-ascunde negrul ei abis?

O, câte lucruri nepătrunse
țin valurile-n fundul lor,
când adâncimile albastre
le-ascund de ochii tuturor...

... În ochii-albaștri, cum e marea
când lacrima își face loc,
o, cine-ar ști ce-ascunde-un suflet
de om purtat de nenoroc! ...

Când lacrimile curg la vale
lăsând în piept un lung suspin,
o, cine-ar ști durerea-ntreagă
ce-o poartă sufletul străin! ...

De-aceea, când vedea-vei lacrimi
curgând din ochii oarecui,
nu-l necăji, - căci cine știe
ce-ascund adâncurile lui! ...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni