Ai fost cândva un vas de cinste...

Ai fost cândva un vas de cinste în casa Mea, copil iubit.
Dar astăzi zaci fără putere, căci la altar nu te-am găsit.
Copilul Meu, ce altădată, cu-atâta foc tu Mă chemai,
Unde ți-i puterea toată, ce din Mine o primeai? !

Ai fost cândva un vas de cinste de care Eu Mă bucuram
Și, prin tine, în adunare, de gura ta Mă foloseam,
Ca prin mila Mea de Tată să-i mângâi pe cei răniți
Și să șterg din ochii plânși durerea celor asupriţi.

Ai fost cândva un vas de cinste și te priveam cu bucurie,
Văzându-te cu cât-ardoare tânjeai să Mi te-nchini doar Mie...
Dar astăzi nu mai ești ce-ai fost, căci sfeșnicul ți-a fost luat,
Iar candela fără ulei zace pe-altarul dărâmat.

Dar iată vremea-i pe sfârșite și harul Meu va fi luat!
Și dacă nu te întorci la Mine, aicea jos vei fi lăsat!
Și-atunci vei plânge cu suspine, însă va fi un prea târziu,
Căci ai luat cu ușurință Cuvântul Meu ce este viu.

Oare n-am fost pentru tine un refugiu de scăpare,
Când, cu fața înlăcrimată, cereai milă și îndurare? !
Oare nu ți-am dat Cuvântul ca din el să te hrănești?
Și-atunci, cum ajuns-ai oare să faci faptele drăcești? !

Unde ești, copilul Meu? Până când mai rătăcești,
Căci te caut la altar cu lacrimi să te pocăiești? !
Oare nu ți-am dat Eu ție Duhul Meu și te-am iubit?
Și-atuncea pentru ce, copile, M-ai uitat, M-ai părăsit? !

(22 februarie 2025)