Plâns
Îmi plânge sufletul
ca streașina în primăvară
când ploile nu se dau plecate,
când tăierea viei
suspină pentru păcate
chiar dacă în coarda ei
n-au fost făcute.
Îmi plânge bucuria în depărtări de mine
știind că-i așteptată
de mine în suspine;
îmi plânge sufletul
când versul ți-e disprețuit
nefiind-nțeles:
că este-al Tău,
nu-mi aparține.