Izvorul ce sătura sau plânge

Stau lângă izvorul ce țâșnește încet
să nu se risipească niciun strop
din prospețimea și curăția apei atât de dorită;
seamănă cu ruga însetatului, după arșița păcatului,
care strigă,
și imploră
să-Ți întinzi mâna
care satură flămânzii,
vindecă bolnavii,
ridică pe cei căzuți sub grele obezi,
copiii părăsiți
și tații neputincioși
de a-i apăra de cei care le fură zâmbetul copilăriei,
de cei care fură pâinea din sămânță grâului,
de cei care nu-și cunosc valoarea,
fiindu-le abuzată puterea și autoritatea.
Stau lângă izvorul
ce-mi pare că plânge spre cer rugi
ca lacrimile celor nevinovați dar atât de loviți…