Numele Tău L-am scris cândva,
copil, Isuse, pe zăpadă,
dar ce curând nu mai era...
Dogoarea n-a putut s-o vadă.

L-am scris apoi cu tânăr dor
peste nisipul dintre ape,
dar valurile prea uşor,
trecând, putură să-L îngroape.

Apoi L-am scris zâmbind, din mers,
în praf, pe drumuri de ţărână,
dar vântul prea curând L-a şters,
nici urma Lui să nu rămână…

Iar mai târziu L-am scris cântând,
cu viers de aur pe hârtie,
dar focul, focul greu, trecând,
l-a ars, ca ani să nu-l mai ştie.

Dar când cu plâns L-am ars pe fier
şi-n piatră L-am crestat cu sânge,
neşters rămâne până-n Cer,
nici val, nici foc, nici vânt nu-L frânge...