alergarea cere
vamă spre trudire
timpul nu se-ntinde paşilor covor
dimineaţa-şi lasă
zorii să deşire
ochii neagă zvonul dat urechilor
(peste gardul zilei se cocoţă noaptea
ucenicii simt treceri spre abrupt
moartă-n crăpătura cuiului din cruce-i
Raza răsărită din Necunoscut)
cine-a pus grădina asta de măsline
între noi şi viaţă ca o ‘mpiedicare?
fug, aleargă-n graba veştii dimineaţă
sar peste grădină, sar peste frustrare
paşii-n rostogol-uri
sar chiar peste fugă
graba regăsirii e ca o ştafetă
cu gura căscată mormântul se miră
cum îi sar intrarea
paşii ce în fugă
îndoieli deşiră
Doi din ucenici au figit la mormantul pe care-l stiau pecetluit, sarind in fuga lor peste frica, peste curiozitate, peste indoiala, peste lene si peste parerile celorlalti. Au facut saltul pe care ar fbine sa-l facem fiecare dintre noi, chiar daca cere efort...