Și-a fost nuntă-n satul Cana din ținutul Galileea,
N-a mai fost de când e lumea altă nuntă ca aceea!
Nu în temple strălucite, nu în falnice palate!
Ci în sat, într-o grădină, sub smochini și sub prelate.
Bărcile lăsând pe țărmuri cu otgoane și cu plase,
rând pe rând s-au strâns pescarii, aplecând priviri sfioase.
Între flori stătea mireasa lângă fericitul mire.
Ea în alba ei cămașă dintr-un văl de in subțire.
El, cu mantia prelungă și cu lată cingătoare,
surâzând, cu o privire blândă și ocrotitoare.
Când deodată, printre ramuri de smochini cu muguri proaspeți,
toți mesenii-ntorc privirea către noul grup de oaspeți.
„Cine-I? Cine-I?” zboară șoapte...
„Cum, nu știți?” se-aude-ncet.
„E Isus... cu ucenicii... E Isus din Nazaret! ... ”
„E-un învățător mai tânăr. Dar vorbește cu putere.”
Toți au ațintit privirea, dornici dup-o mângâiere.
Ce era Isus anume, nu aflase nimeni încă.
Dar s-au ridicat nuntașii într-o liniște adâncă
și, lăsând spre ceruri gândul către Cel Prea-nalt să fugă,
cu-acel glas ce n-are seamăn, începu Isus o rugă.
Plâng bătrânii, aplecându-și tainic fruntea lor căruntă.
Ce frumos! Ce măreție! Cu Isus să fii la nuntă! ...
Laolaltă cu pescarii se așează-Nvățătorul.
(Un fior trecea prin inimi și era din cer fiorul... )
Lângă El veni sfioasă maica Lui cu ochii-n rouă.
Și în urmă ucenicii cei chemați de-o zi sau două.
Ca un susur de pădure se porni un psalm pe buze.
Cântecul vibra sub ramuri ca o doină din cobuze.
Iar în urmă, în tăcere, cei mai vârstnici încercară
lui Isus Învățătorul vreun cuvânt adânc să-I ceară.
Unu-I spuse o durere. Altul Îi ceru un sfat.
Se făcea lumină-n inimi, ca pe-un cer spre revărsat.
Mult se minunau bătrânii de acest Învățător!
Nunta se părea o ploaie de lumină pe-un ogor.
Clipele în zbor trecură cu-ntrebări, cu psalmi, cu rugi.
Și deodată... mama sfântă, dintre gazde, dintre slugi,
se apropie în taină de Isus cu un suspin
cu o șoaptă la ureche: „Nu mai au în vase vin.”
„Știi ce-Mi ceri? răspunse Fiul, cu tristețe oarecum.
„Vremea de minuni și semne va veni... dar nu-i acum...
Vă voi da și vin și pâine, nu ca-n zilele străbune... ”


Mama către slugi se-ntoarse: „Faceți tot ce vă va spune!”
„Umpleți vasele cu apă!” porunci Isus. Și iată,
șase vase mari de piatră s-au umplut cu apă-ndată.
„Scoateți dar și dați să guste nunul mai întâi din ea!”
Și-a gustat o cupă nunul, neștiind de unde bea.
A gustat și-n piept, deodată, a simțit venind un har...
S-a uitat uimit la cupă... și-a sorbit din cupă iar...
Și, privindu-și cupa goală, a rămas într-o uimire...
A cerut din nou o cupă... și a chemat la el pe mire.

„Spune-mi”, i-a șoptit în taină, „orice om când dă o masă,
toarnă mai întâi în cupe vin de-o viță mai aleasă.
După două-trei pahare, când e veselia-n toi,
scoate altă băutură, care-i mai puțin de soi.
Tu, fără să-mi spui o vorbă, mie, care vă sunt nun,
ai lăsat să dai la urmă tocmai vinul cel mai bun!”

„Vin mai bun? Ce vorbă-i asta? ... Vin nu mai avem deloc!”
Mirele gustă din cupă... pieptu-i se umplu de-un foc...
Și trecu din mână-n mână, vinul tainic, în pahare.
„Dar ce fel de vin e-acesta?” se-ntrebară cu mirare.
Nu e vinul ce-amețește și cu basme te încântă.
E-un izvor de mângâiere și de bucurie sfântă.
Din ce struguri picurară stropii lui în cupa lor?
Cine-o fi adus din ceruri vinul sfântului fior?
Ce n-ar da bogații lumii, ce n-ar da pentr-un pahar!
N-au ei aur sa plătească ce-au primit pescarii-n dar...
Ce n-ar da profeții Legii, ce-au gustat din vechiul vin!
Ei... doar l-au dorit prin Duhul! Dar aici paharu-i plin!
O, ce cântece răsună! Sus pescari! Paharul sus!
Doamne, bine e la nuntă, când acolo e Isus! ...

Și pe când mesenii cântă și petrec în voia lor,
ucenicii cu mirare Îl privesc pe-Nvățător...
Ei în El văd o lumină ce-și ridică-ncet văpaia
și se-arată-n întuneric, cum a scris demult, Isaia...
„În pământul de ocară... În ținutul Zabulon...
În hotarul lui Neftali... unde zboară-al jalei zvon...
lângă mare... pe câmpie... mai departe de Iordan...
În ținutul Galileea... peste-al beznelor noian...
răsări-va o Lumină, umbra morții risipind... ”
El, ISUS, e răsăritul unui soare plin de foc!
Ieri le-a fost Învățătorul. Azi e un mare proroc.
În curând, ca Prinț al păcii, va surpa străvechiul zid.
Va fi Însuși Împăratul din sămânța lui David!
El va fi apoi MESIA care frânge lanțul greu!
Și câți Toma Îi vor spune:
„Domnul... Dumnezeul meu!”

*

Și-au trecut paharul slavei dintr-o mână-n altă mână;
dintr-un secol în alt secol, peste negura păgână!
Și-au venit mereu la nuntă, ca și astăzi, tot mai mulți:
nu atât cei tari și falnici, cât cei slabi și cei desculți.

Dacă-n cele șase vase o mai fi belșug de vin, nu știu.
Dar ce știu, știu bine: CĂ PAHARUL NOSTRU-I PLIN!

O, veniți, veniți la nuntă cât e vinul cel de soi!
Cât e poarta larg deschisă! Cât Isus e-aici cu noi!
O, ferice de aceia care-n patria de sus
vor sorbi paharul slavei lângă Mirele ISUS!

Și ferice de aceia ce, prin viața lor frumoasă,
Lui ISUS, la marea nuntă, Îi vor fi în cer, MIREASĂ!