Zdrobeşte-mă cu mâna Ta,
Inima-ntreagă s-o sfărâmi
Şi fiecare ciob din ea
Apoi în palmă să-l aduni.
Să stergi tot praful înmulţit
Şi tot noroiul să-l topeşti
Ca să se vadă desluşit
Cum şi mai mult Tu mă iubeşti.
Fă-mă nimic, să Te văd mare,
Şi să-nţeleg ce-i suferinţa
Să simt bucuria pe care
O împlineşte umilinţa.
Încearcă-mă, vezi ce-i în mine,
O, dă-mi puterea de-a primi
Orice povaţă de la Tine
Şi-n dragoste a o-mplini.
Leagă-mă strâns pentru jertfire
Cu funiile de iubire,
Să ard până învăţ răbdarea
Şi preţul ce îl dă iertarea.
Ia-mi inima din cioburi sparte
Şi dă-i o nouă melodie
Să cânte dincolo de moarte
În viaţa cea din veşnicie.
02 aprilie 2009
poezie mai veche. http://pauladita.wordpress.com/
Şi dă-i o nouă melodie
Să cânte dincolo de moarte
În viaţa cea din veşnicie !
Amin.Foarte frumoasa poezia. Dumnezeu sa te binecuvanteze sora Paula, mult har si pace !
Dumnezeu să fie slăvit, pentru că aţi dezgropat comoara ascunsă în ţarina scriptelor de atâţia ani! Tot ce aţi publicat sunt bine compuse, ca să nu zic construite, cu multă răbdare şi cu perseverenţa de a aduce cititorului satisfacţii prin mângăieri sau încurajări sufleteşti în diferite momente şi situaţii din viaţă noastră efemeră. Multe binecuvântări şi multă inspiraţie pentru gloria Celui mai frumos ,,din zece mii".
m-au marcat nespus de mult! foarte-foarte frumoase, slăvit să fie Domnul
fii binecuvântată, har şi pace sfântă
Domnul să-ţi dea putere şi biruinţă.