Există-n cer sus, o Cetate
Există-n cer sus o Cetate
Cu porţi de mărgăritare
Neîntrecută, între palate
Ce de om au fost durate,
Pe pământ aici sub soare.
Cetatea-i din aur adevărat
Ca sticla cea mai curată,
Şi-un zid de iaspis 'nălţat
O-ncercuie-n lung şi-n lat,
În splendoarea-i minunată.
Cetatea aceasta e Cetatea
Al cărei Meşter şi Ziditor,
E Dumnezeu, să fie partea
Celor ce au învins moartea
Prin Isus Domn, Mântuitor.
Ea, va fi Metropola Cetate
Cu scaunul cel de domnie,
Unde nu va mai fi noapte
Căci Dumnezeirea împarte,
Prin ea gloria-I în măreţie.
Cetatea a fost mult dorită
De toţi urmaşii peregrini,
O! Şi-a căror viaţă oropsită
A fost de cel rău hărţuită,
Cât au umblat pe-aici străini.
Va fi-n sfârşit, Cetatea lor...
Şi ei Domnului, Îi vor sluji,
Căci scumpul lor Mântuitor
Prin Planul răscumpărător
Cu slava Sa îi va va înveli.
Flavius Laurian Duverna
14 noiembrie 2011
o mică atenţionare parcă nu sună aşa de bine repetarea adj.curat- curată în primele două versuri din a doua strofă
în rest nici o obiecţie
ziditoare, emanând bucurie sfântă, şi simţind parcă lumina acoperindu-mă într-o dulce revărsare
fiţi binecuvântat!
În primul rând vă mulţumim pentru aprecieri. Vă mulţumim şi pentru atenţionare. Vă pot face de cunoscut că chiar în clipele de inspiraţie, m-am sesizat singur de terminaţia versurilor în ,, curat şi curată ". Totuşi, deocamdată, m-am gândit să nu înlocuiesc cuvintele prin sinonime, ci să le las aşa cum sunt redate în Apocalipsa 21, 18. Voi mai cugeta!....