Să ne iubim
Autor: Simion Felix Marţian  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Felix in 03/01/2012
„Aceasta este porunca Mea:să vă iubiţi unii pe alţii,cum v-am iubit Eu.”(Ioan 15:12)

Şi-a pus Horebul straiele de taină,
Cum tainic era tot acel decor,
Cu creştetul învăluit de nor,
Cu fum şi fulgere pe-această haină,
Pentru-al întâmpina pe Creator.

L-a zguduit prezenţa Sa divină
Că deodată a părut infim,
Iar Dumnezeu dădea, în mod sublim,
Porunci pentru o viaţă în lumină
Şi una spune clar: să ne iubim!

Dar n-a găsit pământ prea bun iubirea
Şi-abia dacă dădea câte-un tulei,
Căzută printre bolovanii grei,
Şi-atunci S-a întrupat Dumnezeirea
Să ne înveţe cultivarea ei.

Cum să iubim?- se pune întrebarea,
Căci a iubi este atât de greu
Când inima n-a cunoscut iertarea
Şi udă ura,creşte răzbunarea;
Răspunsul e: „cum v-am iubit şi Eu”.

Ca Tine, Doamne? Dar Tu EŞTI Iubire,
Ori inima mea nu mai are loc
De dragoste, de zel, de dăruire
Decât, poate, prin realcătuire
Să mai cunoască al iubirii foc.

Ajută-mi, Doamne, la reaşezare,
S-arunc din inimă ce-i de prisos!
Ah, deja simt! Simt o eliberare
Şi-n mine creşte mare, tot mai mare
Iubire din iubirea lui Cristos.

Mă fac mai mic, dar Tu mă-nalţi spre Tine
Şi astfel orizontul mi-l lărgeşti
Să văd mai mult, mai limpede, mai bine
Şi-mbrăţişând fierbinte pe oricine
Să îi iubesc cum, Doamne, Tu iubeşti.

„Să vă iubiţi!”-şi azi porunca sună
Şi pentru că dorim să o-mplinim
Să-I cerem Domnului inimă bună
Şi, smulşi din a răcelii văgăună,
Iubiţi de El şi noi să ne iubim.

Amin
Vulcan, 3 ian 2012


Feliciteri și de două ori la mulți anii ANUL NOU ȘI ZIUA TA SALUTI LA FAM
Adăugat în 03/01/2012 de tomacoca
Minunate versuri!
Să vă răsplătească Domnul toată slujirea!
Satul dumneavoastră natal e frumos, de mai multe ori am trecut pe acolo//am avut și un „cioban” din Giurgești.
Multă pace și Domnul să vă binecuvinteze toată familia!
Adăugat în 03/01/2012 de cost_ana
... Peste vreme daruit de a cerului solie
Har divin în vers sadit si în poezie
Simioane esti chemat, pana ti-a fost data
Minunat sa creionezi mântuirea toata
Si în vers sa ne descrii harul cel Divin
Pâna ajungem-n cer... toţi să ne iubim!

Mă-nchin în faţa Domnului care te-a binecuvântat cu un aşa talent
Adăugat în 04/01/2012 de Greta_Andreica
Până ajungem în cer, trebuie să fim stăpâniți de iubirea lui Dumnezeu și plini de iubire sfântă și așa să ne raportăm unii la alții, altfel, nu se poate intra pe Porțile Iubirii veșnice! Minunate versuri: o descriere clară, concretă artistică și sfântă a Dragostei lui Dumnezeu exprimată prin Întruparea Sa în Persoana Domnului Isus Hristos și a impactului ei asupra lumii; totodată și a imperativului ei în plenitudinea vieții celor ce se cheamă ,,popor al Domnului” Minunat! Harul pe care îl aveți frate Simion, întrece priceperea și măiestria umană: Domnul Dumnezeu v-a dat acest dar și har deosebit spre folosul tuturor celor care vor,știu și doresc să se hrănească ,,cu bucate alese”! Nu degeaba spunea fr. Gh. Cornici într-un mesaj că nu doar că sunteți amândoi din Bistrița dar aveți în comun darul poeziei: Sunteți cu adevărat la înălțime amândoi! Domnul să vă binecuvânteze!
Adăugat în 04/01/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 2552
  • Export PDF: 23
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 4
Opțiuni