Cad întristările din brațe
În nins de frunze arămii
Ce-ncearcă-n van să se agațe
De coama undelor pustii.

Ca speriatele amoruri
Ce-și pierd și inimă și glas
Mai scapă gâștele din zboruri
Ecoul dorului rămas.

Înspre trăirea viitoare
Cu-avântul bine zăvorât
Stă încordată o strigare
De-a săgeta un timp urât.

Doar că ninsorile încurcă
Cu stele, frunze și cu vremi –
Scârțâie-o cumpănă în furcă
De care vrei ca să te temi.

Ca și o lirică postumă
În centrul spulberării prins
Cu-nțepenirile de brumă
Gem doar c-un dor de necuprins.

Speranțe-n zarea de cărbune
Încearcă a-njgheba un foc
Ca geamătul în rugăciune
Credință când nu ai deloc.

Gândeam balada mohorâtă
Cu glasu-n fatalism cusut
Când lângă calea-mi obosită
Isus s-a așezat tăcut.

Șezând alături în tăcere
În scăpărările de-apus
Aud cu viața-mi ce durere
Toamna-mi târzie I-a adus.

Ninge cu frici și suferință
În groaza pentru viitor
Țipătul mut de neputință
Uni căderile în cor.

O lume-ntreagă care cade
Din cumpătarea-n meditări
Citește-n anotimpul roadei
Un timp de plânset și căderi.

În lacrimile de răscruce
Văzduhu-i jilav și-obosit
Din prăbușiri se-nalță-o cruce
Ce-L vrea pe Isus răstignit.

C-un zâmbet încrezut și acru,
Crescând cu-oftările de ploi
Ea-ndreaptă roada de masacru
În Dumnezeu de lângă noi.

Îndurerări autumnale
A necuprinsului măcel
Cu milioane de pumnale
Lovesc în El... lovesc în El.