- Ezechiel 8:1 În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe când şedeam în casă, şi bătrânii* lui Iuda şedeau înaintea mea, mâna** Domnului Dumnezeu a căzut peste mine.
- * Ezec 14:1 Ezec 20:1 Ezec 33:31 ** Ezec 1:3 Ezec 3:22
- Ezechiel 8:2 M-am uitat* şi iată că era un chip care avea o înfăţişare de om; de la coapse în jos era foc şi de la coapse în sus era ceva strălucitor, ca nişte aramă** lustruită.
- * Ezec 1:26 Ezec 1:27 ** Ezec 1:4
- Ezechiel 8:3 El a întins* ceva ca o mână şi m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit** între pământ şi cer şi m-a† dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii de la curtea dinăuntru, care caută spre miazănoapte, unde era locul†† idolului geloziei, care stârnea*† gelozia Domnului.
- * Dan 5:5 ** Ezec 3:15 † Ezec 11:1 Ezec 11:24 Ezec 40:2 †† Ier 7:30 Ier 32:34 Ezec 5:11 *† Deut 32:16 Deut 32:21
- Ezechiel 8:4 Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem* în vale.
- * Ezec 1:28 Ezec 3:22 Ezec 3:23
- Ezechiel 8:5 El mi-a zis: „Fiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!” Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare.
- Ezechiel 8:6 Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni pe care le săvârşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de Sfântul Meu Locaş? Dar vei mai vedea şi alte urâciuni şi mai mari!”
- Ezechiel 8:7 Atunci m-a dus la poarta curţii. M-am uitat şi iată că era o gaură în perete!
- Ezechiel 8:8 Şi mi-a zis: „Fiul omului, ia sapă în perete!” Am săpat în zid şi iată că era o uşă.
- Ezechiel 8:9 Şi mi-a zis: „Intră şi vezi urâciunile cele rele pe care le săvârşesc ei aici!”
- Ezechiel 8:10 Am intrat şi m-am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de dobitoace urâcioase şi toţi idolii casei lui Israel zugrăviţi pe perete de jur împrejur.
- Ezechiel 8:11 Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrânii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mână şi se înălţa un nor gros de tămâie.
- Ezechiel 8:12 Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: ‘Nu ne vede* Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!’”
- * Ezec 9:9
- Ezechiel 8:13 Şi mi-a zis: „Vei mai vedea şi alte urâciuni mari pe care le săvârşesc ei!”
- Ezechiel 8:14 Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului dinspre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei care plângeau pe Tamuz.
- Ezechiel 8:15 Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea!”
- Ezechiel 8:16 Şi m-a dus în curtea dinăuntru a Casei Domnului. Şi iată că, la uşa Templului Domnului, între pridvor* şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci** de oameni cu dosul† întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit şi se închinau înaintea soarelui††, spre răsărit.
- * Ioel 2:17 ** Ezec 11:1 † Ier 2:27 Ier 32:33 †† Deut 4:19 2 Imp 23:5 2 Imp 23:11 Iov 31:26 Ier 44:17
- Ezechiel 8:17 Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe care le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie* şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas!
- * Ezec 9:9
- Ezechiel 8:18 De aceea* şi Eu voi lucra cu urgie, ochiul Meu** va fi fără milă şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga† în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.”
- * Ezec 5:13 Ezec 16:42 Ezec 24:13 ** Ezec 5:11 Ezec 7:4 Ezec 7:9 Ezec 9:5 Ezec 9:10 † Prov 1:28 Isa 1:15 Ier 11:11 Ier 14:12 Mica 3:4 Zah 7:13