- Lepra de oameni
- Leviticul 13:1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
- Leviticul 13:2 „Când un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine* sau o pată albă, care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus** la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoţi.
- * Deut 28:27 ** Deut 17:8 Deut 17:9 Deut 24:8 Luca 17:14
- Leviticul 13:3 Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb şi dacă rana se arată mai adâncă decât pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea să declare pe omul acela necurat.
- Leviticul 13:4 Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă care nu se arată mai adâncă decât pielea şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana.
- Leviticul 13:5 A şaptea zi, preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.
- Leviticul 13:6 Preotul să-l cerceteze a doua oară în ziua a şaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine; el să-şi spele* hainele, şi va fi curat.
- * Lev 11:25 Lev 14:8
- Leviticul 13:7 Dar, dacă pecinginea s-a întins pe piele după ce s-a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai supună încă o dată cercetării preotului.
- Leviticul 13:8 Preotul îl va cerceta. Dacă pecinginea s-a întins pe piele, preotul îl va declara necurat: este lepră.
- Leviticul 13:9 Când se va arăta o rană de lepră pe un om, să fie adus la preot.
- Leviticul 13:10 Preotul să-l* cerceteze. Şi, dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească şi în umflătură este şi o urmă de carne vie,
- * Num 12:10 Num 12:12 2 Imp 5:27 2 Cron 26:20
- Leviticul 13:11 atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat. Să nu-l închidă, căci este necurat.
- Leviticul 13:12 Dacă lepra va face o spuzeală pe piele şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap până în picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile,
- Leviticul 13:13 preotul să-l cerceteze şi, dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana; fiindcă s-a făcut toată albă, el este curat.
- Leviticul 13:14 Dar, în ziua când se va vedea în el carne vie, va fi necurat;
- Leviticul 13:15 când preotul va vedea carnea vie, să-l declare necurat: carnea vie este necurată, este lepră.
- Leviticul 13:16 Dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, să se ducă la preot;
- Leviticul 13:17 preotul să-l cerceteze şi, dacă rana s-a făcut albă, preotul să declare curat pe cel cu rana: el este curat.
- Leviticul 13:18 Când un om va avea pe pielea trupului său o bubă* care a fost tămăduită,
- * Exod 9:9
- Leviticul 13:19 şi pe locul unde era buba se va arăta o umflătură albă sau o pată de un alb roşiatic, omul acela să se arate preotului.
- Leviticul 13:20 Preotul să-l cerceteze. Dacă pata pare mai adâncă decât pielea şi dacă părul s-a făcut alb, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră, care a dat în bubă.
- Leviticul 13:21 Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
- Leviticul 13:22 Dacă s-a întins pata pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
- Leviticul 13:23 Dar, dacă pata a rămas pe loc şi nu s-a întins, este semnul rănii uscate, unde a fost buba; preotul să-l declare curat.
- Leviticul 13:24 Când un om va avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc şi se va arăta pe urma arsurii o pată albă sau de un alb roşiatic,
- Leviticul 13:25 preotul să-l cerceteze. Dacă părul din pată s-a făcut alb şi ea pare mai adâncă decât pielea, este lepră, care a dat în arsură. Preotul să declare pe omul acela necurat: este o rană de lepră.
- Leviticul 13:26 Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
- Leviticul 13:27 Preotul să-l cerceteze a şaptea zi şi, dacă pata s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
- Leviticul 13:28 Dar, dacă pata a rămas pe loc, nu s-a întins pe piele şi a mai scăzut, este o rană pricinuită de umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este semnul rănii vindecate a arsurii.
- Leviticul 13:29 Când un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau la barbă,
- Leviticul 13:30 preotul să cerceteze rana. Dacă pare mai adâncă decât pielea şi are păr gălbui şi subţire, preotul să declare pe omul acela necurat: este râie de cap, este lepră de cap sau de barbă.
- Leviticul 13:31 Dacă preotul vede că rana râiei nu pare mai adâncă decât pielea şi n-are păr negru, să închidă şapte zile pe cel cu rana de râie la cap.
- Leviticul 13:32 Preotul să cerceteze rana a şaptea zi. Dacă râia nu s-a întins, dacă n-are păr gălbui şi dacă nu pare mai adâncă decât pielea,
- Leviticul 13:33 cel cu râia la cap să se radă, dar să nu radă locul unde este râia şi preotul să-l închidă a doua oară şapte zile.
- Leviticul 13:34 Preotul să cerceteze râia a şaptea zi. Dacă râia nu s-a întins pe piele şi nu pare mai adâncă decât pielea, preotul să-l declare curat. El să-şi spele hainele şi va fi curat.
- Leviticul 13:35 Dar, dacă râia s-a întins pe piele după ce a fost declarat curat,
- Leviticul 13:36 preotul să-l cerceteze. Şi, dacă râia s-a întins pe piele, preotul n-are să mai caute să vadă dacă are păr gălbui: este necurat.
- Leviticul 13:37 Dacă i se pare că râia a stat pe loc şi că din ea a crescut păr negru, râia este vindecată: este curat şi preotul să-l declare curat.
- Leviticul 13:38 Când un bărbat sau o femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe,
- Leviticul 13:39 preotul să-l cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sunt pete de un alb gălbui, acestea nu sunt decât nişte pete care au făcut spuzeală pe piele: este curat.
- Leviticul 13:40 Când unui om îi va cădea părul de pe cap, este pleşuv: este curat.
- Leviticul 13:41 Dacă i-a căzut părul de pe cap numai în partea dinainte, este pleşuv în partea dinainte: este curat.
- Leviticul 13:42 Dar, dacă în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi este o rană de un alb roşiatic, este lepră, care a făcut spuzeală în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi.
- Leviticul 13:43 Preotul să-l cerceteze. Dacă în partea pleşuvă dinapoi sau dinainte este o umflătură de rană de un alb roşiatic, asemănătoare cu lepra de pe pielea trupului,
- Leviticul 13:44 este lepros, este necurat. Preotul să-l declare necurat; rana lui este pe cap.
- Leviticul 13:45 Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfâşiate şi să umble cu capul gol; să-şi acopere* barba şi să strige: ‘Necurat**! Necurat!’
- * Ezec 24:17 Ezec 24:22 Mica 3:7 ** Plang 4:15
- Leviticul 13:46 Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară* din tabără.
- * Num 5:2 Num 12:14 2 Imp 7:3 2 Imp 15:5 2 Cron 26:21 Luca 17:12
- Semnele leprei de pe haine
- Leviticul 13:47 Când se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de lână, fie haină de in,
- Leviticul 13:48 în urzeala sau în bătătura de in sau de lână, pe o piele sau pe vreun lucru de piele,
- Leviticul 13:49 şi rana va fi verzuie sau roşiatică pe haină sau pe piele, în urzeală sau în bătătură, sau pe vreun lucru de piele, este o rană de lepră şi trebuie arătată preotului.
- Leviticul 13:50 Preotul să cerceteze rana şi să închidă şapte zile lucrul cu rana.
- Leviticul 13:51 Să cerceteze a şaptea zi rana. Dacă rana s-a întins pe haină, în urzeală sau în bătătură, pe piele sau pe lucrul acela de piele, este o rană de lepră* învechită: lucrul acela este necurat.
- * Lev 14:44
- Leviticul 13:52 Să ardă haina, urzeala sau bătătura de lână sau de in sau lucrul de piele pe care se găseşte rana, căci este o lepră învechită: să fie ars în foc.
- Leviticul 13:53 Dar, dacă preotul vede că rana nu s-a întins pe haină, pe urzeală sau pe bătătură sau pe lucrul acela de piele,
- Leviticul 13:54 să poruncească să se spele partea atinsă de rană şi să-l închidă a doua oară şapte zile.
- Leviticul 13:55 Preotul să cerceteze rana după ce se va spăla. Şi, dacă rana nu şi-a schimbat înfăţişarea şi nu s-a întins, lucrul acela este necurat: să fie ars în foc, căci o parte din faţă sau din dos a fost roasă.
- Leviticul 13:56 Dacă preotul vede că rana a mai scăzut după ce a fost spălată, s-o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din bătătură.
- Leviticul 13:57 Şi, dacă se mai iveşte pe haină, în urzeală sau în bătătură sau pe lucrul de piele, înseamnă că este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars în foc.
- Leviticul 13:58 Haina, urzeala sau bătătura sau vreun lucru de piele care a fost spălat şi unde a pierit rana să se mai spele a doua oară şi va fi curat.
- Leviticul 13:59 Aceasta este legea privitoare la rana leprei, când loveşte hainele de lână sau de in, urzeala sau bătătura sau un lucru oarecare de piele şi după care vor fi declarate curate sau necurate.”