- A doua înmulţire a pâinilor
- Marcu 8:1 În zilele acelea, fiindcă* se strânsese din nou mult norod şi n-avea ce mânca, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis:
- * Mat 15:32
- Marcu 8:2 „Mi-e milă de norodul acesta, căci iată că de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca.
- Marcu 8:3 Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.”
- Marcu 8:4 Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceştia aici, într-un loc pustiu?”
- Marcu 8:5 „Câte pâini aveţi?”, i-a întrebat* Isus. „Şapte”, I-au răspuns ei.
- * Mat 15:34 Marc 6:38
- Marcu 8:6 Atunci a poruncit norodului să şadă pe pământ, a luat cele şapte pâini şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, şi ei le-au împărţit norodului.
- Marcu 8:7 Mai aveau şi câţiva peştişori, şi Isus, după ce i-a binecuvântat*, a poruncit să-i împartă şi pe aceia.
- * Mat 14:19 Marc 6:41
- Marcu 8:8 Au mâncat şi s-au săturat şi au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de firimituri.
- Marcu 8:9 Erau aproape patru mii de inşi. În urmă, Isus le-a dat drumul.
- Aluatul fariseilor
- Marcu 8:10 Isus a intrat îndată* în corabie cu ucenicii Săi şi a venit în părţile Dalmanutei.
- * Mat 15:33
- Marcu 8:11 Fariseii au venit deodată* şi au început o ceartă de vorbe cu Isus. Şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
- * Mat 12:38 Mat 16:1 Ioan 6:30
- Marcu 8:12 Isus a suspinat adânc în duhul Său şi a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.”
- Marcu 8:13 Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
- Marcu 8:14 Ucenicii* uitaseră să ia pâini; cu ei, în corabie, n-aveau decât o pâine.
- * Mat 16:5
- Marcu 8:15 Isus le dădea în grijă* şi le zicea: „Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!”
- * Mat 16:6 Luca 12:11
- Marcu 8:16 Ucenicii se gândeau şi ziceau între ei: „Fiindcă n-avem pâini*.”
- * Mat 16:7
- Marcu 8:17 Isus a înţeles lucrul acesta şi le-a zis: „Pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pâini? Tot* nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?
- * Marc 6:52
- Marcu 8:18 Aveţi ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?
- Marcu 8:19 Când* am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi ridicat?” „Douăsprezece”, I-au răspuns ei.
- * Mat 14:20 Marc 6:43 Luca 9:17 Ioan 6:13
- Marcu 8:20 „Şi când* am frânt cele şapte pâini la cei patru mii de bărbaţi, câte coşniţe pline cu firimituri aţi ridicat?” „Şapte”, I-au răspuns ei.
- * Mat 15:37 Marc 8:8
- Marcu 8:21 Şi El le-a zis: „Tot nu* înţelegeţi?”
- * Marc 6:52 Marc 8:17
- Vindecarea unui orb la Betsaida
- Marcu 8:22 Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
- Marcu 8:23 Isus a luat pe orb de mână şi l-a scos din sat, apoi i-a pus scuipat* pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?”
- * Marc 7:33
- Marcu 8:24 El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.”
- Marcu 8:25 Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă şi, când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit.
- Marcu 8:26 Atunci, Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Să nu intri în sat şi nici* să nu spui cuiva în sat.”
- * Mat 8:4 Marc 5:43
- Mărturisirea lui Petru
- Marcu 8:27 Isus* a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
- * Mat 16:13 Luca 9:18
- Marcu 8:28 Ei I-au răspuns: „Ioan* Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din proroci.”
- * Mat 14:2
- Marcu 8:29 „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu* eşti Hristosul!” I-a răspuns Petru.
- * Mat 16:16 Ioan 6:69 Ioan 11:27
- Marcu 8:30 Isus* le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
- * Mat 16:20
- Isus vesteşte patimile şi moartea Sa
- Marcu 8:31 Atunci a* început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi după trei zile să învieze.
- * Mat 16:21 Mat 17:22 Luca 9:22
- Marcu 8:32 Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre.
- Marcu 8:33 Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
- Marcu 8:34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva* să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
- * Mat 10:38 Mat 16:24 Luca 9:23 Luca 14:27
- Marcu 8:35 Căci oricine* va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei o va mântui.
- * Ioan 12:25
- Marcu 8:36 Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
- Marcu 8:37 Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
- Marcu 8:38 Pentru că* de oricine se** va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”
- * Mat 10:33 Luca 9:26 Luca 12:9 ** Rom 1:16 2 Tim 1:8 2 Tim 2:12