- Proverbele 14:1 Femeia* înţeleaptă îşi zideşte** casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei.
- * Prov 24:3 ** Rut 4:11
- Proverbele 14:2 Cine umblă cu neprihănire se teme de Domnul, dar* cine apucă pe căi strâmbe Îl nesocoteşte.
- * Iov 12:4
- Proverbele 14:3 În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar* pe înţelepţi îi păzesc buzele lor.
- * Prov 12:6
- Proverbele 14:4 Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală, dar puterea boilor aduce belşug de roade.
- Proverbele 14:5 Un martor* credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni.
- * Exod 20:16 Exod 23:1 Prov 6:19 Prov 12:17 Prov 14:25
- Proverbele 14:6 Batjocoritorul caută înţelepciunea şi n-o găseşte, dar pentru omul priceput* ştiinţa este lucru uşor.
- * Prov 8:9 Prov 17:24
- Proverbele 14:7 Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa!
- Proverbele 14:8 Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi.
- Proverbele 14:9 Cei* nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă.
- * Prov 10:23
- Proverbele 14:10 Inima îşi cunoaşte necazurile şi niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei.
- Proverbele 14:11 Casa* celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori.
- * Iov 8:15
- Proverbele 14:12 Multe căi pot* părea bune omului, dar la** urmă se văd că duc la moarte.
- * Prov 16:25 ** Rom 6:21
- Proverbele 14:13 De multe ori, chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi* prin necaz.
- * Prov 5:4 Ecl 2:2
- Proverbele 14:14 Cel cu inima rătăcită se satură* de căile lui şi omul de bine se satură şi el de ce este în el.
- * Prov 1:31 Prov 12:14
- Proverbele 14:15 Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge.
- Proverbele 14:16 Înţeleptul* se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică.
- * Prov 22:3
- Proverbele 14:17 Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât.
- Proverbele 14:18 Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă.
- Proverbele 14:19 Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi, înaintea porţilor celui neprihănit.
- Proverbele 14:20 Săracul* este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni.
- * Prov 19:7
- Proverbele 14:21 Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar* ferice de cine are milă de cei nenorociţi.
- * Ps 41:1 Ps 112:9
- Proverbele 14:22 În adevăr, cei ce gândesc răul se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie.
- Proverbele 14:23 Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte este lipsă.
- Proverbele 14:24 Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie.
- Proverbele 14:25 Martorul* care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni.
- * Prov 14:5
- Proverbele 14:26 Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El şi copiii lui au un loc de adăpost la El.
- Proverbele 14:27 Frica* de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.
- * Prov 13:14
- Proverbele 14:28 Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voievodului.
- Proverbele 14:29 Cine* este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute face multe prostii.
- * Prov 16:32 Iac 1:19
- Proverbele 14:30 O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma* este putrezirea** oaselor.
- * Ps 112:10 ** Prov 12:4
- Proverbele 14:31 Cine* asupreşte pe sărac batjocoreşte pe Ziditorul** său, dar cine are milă de cel lipsit cinsteşte pe Ziditorul său.
- * Prov 17:5 Mat 25:40 Mat 25:45 ** Iov 31:15 Iov 31:16 Prov 22:2
- Proverbele 14:32 Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit* chiar şi la moarte trage nădejde.
- * Iov 13:15 Iov 19:26 Ps 23:4 Ps 37:37 2 Cor 1:9 2 Cor 5:8 2 Tim 4:18
- Proverbele 14:33 Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în* mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol.
- * Prov 12:16 Prov 29:11
- Proverbele 14:34 Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor.
- Proverbele 14:35 Un împărat are plăcere* de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară îl atinge mânia lui.
- * Mat 24:45 Mat 24:47