Cum să procedezi când colegii te agresează și te înjosesc?
Autor: Alexei Tentiuc  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 09/05/2019
    12345678910 0/10 X

Întrebare:

Sunt adolescent creștin și am și am o întreabare: cum să procedez când colegii sar la bătaie, mă numesc cu cuvinte urâte și fac glume pe seama mea?

Faptul că ești creștin nu oferă nimănui dreptul să se poarte cu tine în felul acesta.

A fi creștin nu înseamă a fi cârpă ce o pui la ușă. Nu trebuie să confundăm dragostea față de aproape cu dreptul legitim de a te apăra. Dragostea lui Dumnezeu se bucură de adevăr și caută dreptatea, dar nici într-un caz nu încurajează prostia. Faptul că dai voie tuturor să-și bată joc de tine fără motiv, nu faci altceva decît să lași stricăciunea lor să înainteze.

Întrebarea adresată are două aspecte, la care voi răspunde pe rând:

Cum să procedezi când colegii te numesc cu cuvinte urâte și fac glume pe seama ta?

Atât timp cât ești atacat doar prin cuvinte, situația nu este atât de gravă. Foarte mult depinde de reacția ta la vorbele auzite. Dacă colegii văd că tu te agiți de orice vorbă pe care ei o spun în adresa ta, aceasta și mai mult îi va încuraja să te numească. Ei primesc plăcere să vadă că vorbele lor te rănesc. De multe ori, copiii și adolescenții sunt ca niște “teroriști” micuți, îmbrăcați în haine albe. Ei sunt specialiști în arta terorizării. Cu cât mai mult văd că cuvintele lor au efect asupra ta, cu atât vor fi mai motivați să continue. Știu acest lucru, pentru că am fost și eu copil și adolescent. În copilărie, când ne născoceam unii altora porecle, totdeauna urmăream după reacția celui poreclit. Dacă porecla îl deranja, acesta era indiciul că am găsit porecla potrivită. Dacă persoana se distra pe seama acestei porecle și nu-l deranja, aceasta era semnul că trebuie să căutăm alta.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. Exact așa se întâmplă și la tine. Atât timp cât vei arăta că vorbele lor te afectează, nu vei face altceva decât să torni apă la moara lor stricată. Învață să te desparți în mintea ta de ceea ce spun oamenii despre tine și ceea ce crede Dumnezeu despre persoana ta. Dumnezeu îți spune că tu ești o făptură minunată (Psalmul 139:14), indiferent ce spun colegii despre tine, tu ești și vei rămâne o făptură minunată în ochii Lui. Ține minte că destoinicia ta nu este potrivit cu ceea ce cred oamenii despre tine, ci destoinicia ta este în Hristos:

4 Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. 5 Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu (2Corinteni 3:4-5)

Dacă ajungi să înțelegi și să crezi acest adevăr, este o mare realizare în viață. Atât timp cât cauți aprobarea oamenilor, vei fi foarte nefericit, dar dacă înțelegi că destoinicia ta este în Hristos, de la Dumnezeu, aceasta va aduce multă eliberare. Când colegii te numesc cu cuvinte urâte, te vorbesc de rău, analizează ceea ce spune ei. Dacă cuvintele lor nu sunt adevărate și ele nu te descriu, atunci nici nu le mai trage atenția. Pot spune ei ce o vrea despre tine, destoinicia ta este de la Dumnezeu și nu de la oameni. Cursul de studiu biblic inductiv “Doamne, dă-mi o inimă dedicată Ție” explică foarte bine subiectul destoiniciei în Hristos. Îți va prinde foarte bine să studiezi acest curs.

Cum să procedezi dacă colegii sar la bătaie?

Situația aceasta este mai complicată, dar nu fără soluții. Nu fi niciodată inițiatorul conflictului. Fii un om al păcii. Încearcă totdeauna să aplanezi conflictul și nicidecum să-l aprinzi:

17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. 18 Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti“, zice Domnul. (Romani 12:17-19)

Fă tot posibilul ca să trăiești în pace cu toți oamenii. Întrucât atârnă de tine, trăiește în pace. Totuși, din câte înțeleg din întrebare, pacea cu colegii nu atârnă doar de tine, ci și de ei… Ce poți face în cazul aceasta? Din versetele de mai sus învățăm câteva principii:

  1. Nu fă rău nimănui, ci caută să faci bine oamenilor – “nu întoarce rău pentru rău”. Ca și creștin, ești chemat să binecuvântezi pe oameni, nu să le faci rău. Trebuie să dai un răspuns, dar nu motivat de a face rău oamenilor.
  2. Nu căuta să te răzbuni, pentru că răzbunarea este a Domnului.

Dar, se pune întrebarea: “a nu face rău și a nu te răzbuna înseamnă să stai pasiv, lăsând pe oameni să-și bată joc de tine?” Nicidecum. Ceea ce vreau să spun e că răspunsul tău la acțiunile lor rele nu trebuie să fie motivat de răutate și dorință de a te răzbuna, ci de a face bine. Să stai și să lași să te bată, nu este bine. De fapt, un “astfel” de răspuns îi va motiva și mai mult în nebunia lor. De aceea, ca și părinte, nu pot să spun copilului meu să plece capul când cineva îl bate… Nici Domnul Isus și nici Pavel nu au stat indiferenți față de nelegiuirile și agresiunile oamenilor, când acestea au fost pe nedrept. De aceea caută să te aperi și o poți face în mai multe feluri:

  • Mergi la directorul școlii sau dirigintele de clasă și roagă să ia măsuri.
  • Dacă dirigintele nu ia nici o măsură, mergi la poliție.
  • Totuși, de cele mai multe ori, agresorul trebuie de oprit aici și acum, pentru că el nu-ți permite nici să apelezi la ajutorul altora, nici să pleci de la locul agresiunii. În cazul aceasta, trebuie să-l oprești tu. Ghidează-te după cele două principii de mai sus; să nu-i faci rău și să nu te răzbuni, dar de oprit trebuie să-l oprești.
  • Nu arăta niciodată că îți este frică de ei. Foarte mulți oameni își bat joc de alții, pentru că văd în ochii lor frică și cutremur. Aceasta și mai mult îi încurajează în prostia și nebunia lor. Tu fii curajos și nu arăta niciodată frică, ba dimpotrivă, curaj.
  • Dacă vei încerca să-l oprești și vei arata că nu-ți este frică de ei, puțin probabil că astfel de cazuri se vor mai repeta. Dar ca să fii sigur că nu se va mai repeta și pentru că le dorești binele acestor oameni, mergi numaidecât la directorul școlii, diriginte sau poliție și depune plângere pe ei. Nu tăcea și nu lăsa o astfel de faptă trecută cu vederea. Pentru că azi te atacă pe tine, mâine pe altul și așa prostia lor crește din rău în mai rău.
  • Roagă-te ca Dumnezeu să te ferească de bătăi. Eu până la pocăință am fost foarte bătăuș. Când L-am primit pe Domnul în inima mea, am înțeles că cele vechi s-au dus și acum nu mai pot trăi ca mai înainte. De aceea, din ziua aceea m-am rugat ca Domnul să mă ferească de bătăi și să-mi dea totdeauna înțelepciune cum să rezolv cu pace orice conflict. Slăvit să fie Numele Lui că El m-a ferit de orice astfel de conflict.
  • Te invit să te înscrii la antrenamentele de Taekwon-Do. Nu pentru a învăța cum să-i bați pe colegi, dar din practică știu că oamenii din jur se atârnă cu mult mai mult respect atunci când știu că practici un sport și o faci serios. La una din grupele noastre de Taekwon-Do, a venit o femeie în vârstă de 50 de ani. Femeia a venit la antrenament, pentru că soțul ei o bătea foarte tare și a dorit să învețe cum poate să se apere. Interesant însă că din momentul în care soțul a aflat că ea s-a înscris la antrenamentele de Taekwon-Do, din ziua aceea nu a mai ridicat mâna asupra ei! Și la tine s-ar putea întâmpla la fel.

În concluzie  vreau să citez cuvintele lui Edmund Burke:

“Tot de ce este nevoie ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic”.

Această afirmație se referă și la tine. Dacă vei sta și nu vei face nimic, răul colegilor tăi va triumfa tot mai mult. Sfânta Scriptură ne mai spune așa:

10 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului, 11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le. (Efeseni 5:10-11)

Când stai pasiv și lași pe oameni să facă răul, fie că este îndreptat spre tine sau spre altcineva, de fapt, tu nu osândești, nu condamni răul, ci îl încurajezi.

“Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat”(Iacov 4:17)

Să rămâi pasiv când vezi cum răul triumfă, săvârșești un păcat prin omitere. Tocmai pentru că dorești binele oamenilor, chiar și a agresorului, nu poți să-l lași să facă ce vrea.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 792
Opțiuni