- Sfinţirea preoţilor
- Exodul 29:1 Iată ce vei face, pentru ca să-i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi.Ia* un viţel şi doi berbeci fără cusur.
- * Lev 8:2
- Exodul 29:2 Fă cu făină aleasă de grâu nişte azimi*, turte nedospite, frământate cu untdelemn, şi plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.
- * Lev 2:4 Lev 6:20-22
- Exodul 29:3 Să le pui într-un coş şi să le aduci împreună cu viţelul şi cei doi berbeci.
- Exodul 29:4 Să aduci apoi pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întâlnirii şi să-i* speli cu apă.
- * Exod 40:12 Lev 8:6 Evr 10:22
- Exodul 29:5 Să iei* veşmintele; să îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul** şi cu pieptarul şi să-l încingi cu brâul efodului.
- * Exod 28:2 Lev 8:7 ** Exod 28:8
- Exodul 29:6 Să-i pui* mitra pe cap şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei.
- * Lev 8:9
- Exodul 29:7 Să iei untdelemnul* pentru ungere, să i-l torni pe cap şi să-l ungi.
- * Exod 28:41 Exod 30:25 Lev 8:12 Lev 10:7 Lev 21:10 Num 35:25
- Exodul 29:8 Să aduci* apoi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu tunicile.
- * Lev 8:13
- Exodul 29:9 Să încingi pe Aaron şi pe fiii lui cu un brâu şi să pui scufiile pe capetele fiilor lui Aaron. Preoţia* va fi a lor printr-o lege veşnică. Astfel să închini pe Aaron** şi pe fiii lui în slujba Mea.
- * Num 18:7 ** Exod 28:41 Lev 8:22 Evr 7:28
- Exodul 29:10 Să aduci viţelul înaintea cortului întâlnirii şi Aaron* şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul viţelului.
- * Lev 1:4 Lev 8:14
- Exodul 29:11 Să junghii viţelul înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii.
- Exodul 29:12 Să iei* cu degetul tău din sângele viţelului, să pui pe** coarnele altarului, iar celălalt sânge să-l verşi la picioarele altarului.
- * Lev 8:15 ** Exod 27:2 Exod 30:2
- Exodul 29:13 Să iei* toată grăsimea care acoperă măruntaiele şi prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea care-i acoperă şi să le arzi pe altar.
- * Lev 3:3
- Exodul 29:14 Dar carnea* viţelului, pielea şi balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat.
- * Lev 4:11 Lev 4:12 Lev 4:21 Evr 13:11
- Exodul 29:15 Să iei* pe unul din cei doi berbeci; iar Aaron şi fiii lui să-şi pună** mâinile pe capul berbecului.
- * Lev 8:18 ** Lev 1:4-9
- Exodul 29:16 Să junghii berbecul; să-i iei sângele şi să-l stropeşti pe altar de jur împrejur.
- Exodul 29:17 Apoi, să tai berbecul în bucăţi şi să-i speli măruntaiele şi picioarele, şi să le pui lângă celelalte bucăţi şi lângă capul lui.
- Exodul 29:18 Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere-de-tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, de un miros* plăcut Domnului.
- * Gen 8:21
- Exodul 29:19 Să* iei apoi pe celălalt berbec, iar Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului.
- * Exod 29:3 Lev 8:22
- Exodul 29:20 Să junghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron şi pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte şi pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropeşti pe altar de jur împrejur.
- Exodul 29:21 Să iei* din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi** Aaron şi veşmintele lui, fiii şi veşmintele lor în slujba Domnului.
- * Exod 30:25 Exod 30:31 Lev 8:30 ** Exod 29:1 Evr 9:22
- Exodul 29:22 Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea care-i acoperă şi spata dreaptă, căci acesta este un berbec de închinare în slujba Domnului;
- Exodul 29:23 din* coş să iei, din azimile puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn şi o plăcintă.
- * Lev 8:26
- Exodul 29:24 Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor lui şi să le legeni* într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.
- * Lev 7:30
- Exodul 29:25 Să le* iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii-de-tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.
- * Lev 8:28
- Exodul 29:26 Să iei şi* pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului şi să-l legeni într-o parte şi în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi** partea ta.
- * Lev 8:29 ** Ps 99:6
- Exodul 29:27 Să sfinţeşti pieptul* legănat şi spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte şi într-alta, spata înfăţişând-o înaintea Domnului prin ridicare.
- * Lev 7:31 Lev 7:34 Num 18:11 Num 18:18 Deut 18:3
- Exodul 29:28 Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor lui, printr-o* lege veşnică, pe care o vor ţine copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare**, şi, în jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului.
- * Lev 10:15 ** Lev 7:34
- Exodul 29:29 Veşmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după* el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unşi şi când vor fi închinaţi în** slujbă.
- * Num 20:26 Num 20:28 ** Num 18:8 Num 35:25
- Exodul 29:30 Vor fi purtate timp de* şapte zile de acela** dintre fiii lui, care îi va urma în slujba preoţiei şi care va intra în cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaş.
- * Lev 8:35 Lev 9:1 Lev 9:8 ** Num 20:28
- Exodul 29:31 Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului şi să pui să-i fiarbă* carnea într-un loc sfânt.
- * Lev 8:31
- Exodul 29:32 Aaron şi fiii lui să mănânce, la uşa cortului întâlnirii, carnea berbecului şi pâinea* din coş.
- * Mat 12:4
- Exodul 29:33 Să mănânce* astfel tot ce a slujit la facerea ispăşirii, ca să fie închinaţi în slujbă şi sfinţiţi; nimeni** altul să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte.
- * Lev 10:14 Lev 10:15 Lev 10:17 ** Lev 22:10
- Exodul 29:34 Dacă va rămâne ceva din carnea întrebuinţată pentru închinarea în slujbă şi din pâine până dimineaţa, să arzi în foc ce va* rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt.
- * Lev 8:32
- Exodul 29:35 Să urmezi, cu privire la Aaron şi la fiii lui, toate poruncile pe care ţi le-am dat. În şapte zile* să-i închini în slujbă.
- * Exod 40:12 Lev 8:33-35
- Exodul 29:36 În fiecare zi* să mai aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să curăţeşti altarul, făcând ispăşirea aceasta, şi să-l ungi** ca să-l sfinţeşti.
- * Evr 10:11 ** Exod 30:26 Exod 30:28 Exod 30:29 Exod 40:10
- Exodul 29:37 Timp de şapte zile, să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti, şi astfel* altarul va fi preasfânt, şi oricine** se va atinge de altar va fi sfinţit.
- * Exod 40:10 ** Exod 30:29 Mat 23:19
- Jertfa necurmată
- Exodul 29:38 Iată ce să jertfeşti pe altar: doi* miei de un an în fiecare** zi, necurmat.
- * Num 28:3 1 Cron 16:40 2 Cron 2:4 2 Cron 13:11 2 Cron 31:3 Ezra 3:3 ** Dan 9:27 Dan 12:11
- Exodul 29:39 Un miel să-l jertfeşti dimineaţa*, iar celălalt miel, seara.
- * 2 Imp 16:15 Ezec 46:13-15
- Exodul 29:40 Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină, frământată într-un sfert de hin1 de untdelemn de măsline, fără drojdii, şi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.
- Exodul 29:41 Pe al doilea miel să-l jertfeşti seara* şi să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare şi o jertfă de băutură ca cele de dimineaţă; aceasta este o jertfă mistuită de foc de un miros plăcut Domnului.
- * 1 Imp 18:29 1 Imp 18:36 2 Imp 16:15 Ezra 9:4 Ezra 9:5 Ps 141:2 Dan 9:21
- Exodul 29:42 Aceasta este* arderea-de-tot necurmată, care va fi adusă de urmaşii voştri la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului; acolo** Mă voi întâlni cu voi şi îţi voi vorbi.
- * Exod 29:38 Exod 30:8 Num 28:6 Dan 8:11-13 ** Exod 25:22 Exod 30:6 Exod 30:36 Num 17:4
- Exodul 29:43 Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel şi locul acela va fi sfinţit* de slava Mea.
- * Exod 40:34 1 Imp 8:11 2 Cron 5:14 2 Cron 7:1 2 Cron 7:2 2 Cron 7:3 Ezec 43:5 Hag 2:7 Hag 2:9 Mal 3:1
- Exodul 29:44 Voi sfinţi cortul întâlnirii şi altarul; voi* sfinţi pe Aaron şi pe fiii lui, ca să fie în slujba Mea ca preoţi.
- * Lev 21:15 Lev 22:9 Lev 22:16
- Exodul 29:45 Eu voi locui* în mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor.
- * Exod 25:8 Lev 26:12 Zah 2:10 Ioan 14:17 Ioan 14:23 2 Cor 6:16 Apoc 21:3
- Exodul 29:46 Ei vor cunoaşte că Eu* sunt Domnul Dumnezeul lor, care i-am scos din ţara Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.
- * Exod 20:2